Filmul zilei în care Republica Moldova și-a închis spațiul aerian din motive de securitate

×
Publicitate

Alertă după alertă în Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău au închis spațiul aerian din motive de securitate, după ce o dronă străină ar fi survolat țara.

Zborurile au fost oprite timp de trei ore și jumătate și cel cel puțin două avioane nu au putut ateriza la Chișinău. Printre cursele afectate se numără și un zbor Tarom Chișinău - București, care a fost deviat spre aeroportul din Iași. Asta după ce luni Maia Sandu a denunțat un complot rus menit să destabilizeze țara.

Spațiul aerian al Republicii Moldova s-a închis din motive de securitate la ora 11:24 după ce o dronă străină ar fi survolat țara.

Printr-un mesaj online, compania de stat Air Moldova i-a anunțat pe pasageri că orarul de zbor a suferit modificări și i-a îndemnat să își păstreze calmul.

Cel puțin două avioane care urmau să aterizeze în Chișinău au fost întoarse din drum și trimise la Iași. Unul aducea pasageri din stațiunea egipteană Sharm el Sheik.

Al doilea aparține companiei românești TAROM. Potrivit unor surse, pilotul a fost notificat, în timp ce se afla în zbor, că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis. Aeronava, cu 40 de pasageri la bord, ar fi trebuit să aterizeze la ora 13:45 pe aeroportul din Chișinău, dar a ajuns în cele din urmă la Iași.

La 14:47, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a anunțat că spațiul aerian a fost redeschis, iar zborurile au fost reluate.

Alerta vine în contextul în care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că Moscova are un plan de subminare a țării cu sprijinul unor agenți ce vin din Rusia și Belarus, dar și din Serbia și Muntenegru. Planul Kremlinului ar implica incitarea la revolte și atacuri asupra instituțiilor de stat moldovenești.

Maia Sandu: "Cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici."

Doi sârbi care susțineau că sunt fani ai clubului de fotbal "Partizan Belgrad" nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova. Ei au declarat ca mergeau la meciul de fotbal cu Sheriff Tiraspol, din Conference League. Partida de joi se va desfășura fără spectatori, cu porțile închise.

De cealaltă parte, Moscova susține că informațiile prezentate la Chișinău sunt false.

„Asemenea acuzații sunt complet nefondate (...) Mai întâi acuzați cu referire la informații secrete presupuse care nu pot fi verificate, apoi le folosiți pentru a justifica propriile acțiuni ilegale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Șeful forțelor armate ale SUA: Putin a greşit. Ucraina rămâne liberă. Rusia a pierdut strategic, operaţional şi tactic

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit al SUA, a declarat că Rusia a pierdut „din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic” şi că „plăteşte un preţ enorm pe câmpul de luptă” din Ucraina.

 

Republica Moldova și-a închis spațiul aerian mai multe de trei ore după ce o dronă străină ar fi survolat țara

Alertă în Republica Moldova. Două avioane care zburau spre Chişinău au fost redirecţionate marți pe aeroportul din Iaşi, după ce autorităţile moldovene au decis să închidă temporar spaţiul lor aerian.

Una dintre cele mai mortale boli din lume a ucis nouă persoane în Guineea Ecuatorială. OMS a intervenit de urgență

Alertă la nivel internațional, după ce nouă persoane din Guineea Ecuatorială au fost ucise de una dintre cele mai mortale boli din lume.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.