Fenomen nou şi îngrijorător în turul 2 al alegerilor prezidențiale din R. Moldova. Neregulile semnalate duminică

62491157

Un fenomen nou a fost raportat de către Asociaţia de Observatori Promo-LEX, în turul doi al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, potrivit deschide.md.

E vorba de prezenţa unor persoane în afara secţiilor de votare, în special în diasporă, care înregistrează fluxul de cetăţeni veniţi la secţii. 

Sunt observaţii făcute în oraşele italiene Bologna, Rimini, Roma şi Milano, în Spania la Barcelona, în Germania la Stuttgart, în satul Grigorievca, Căuşeni, transmite IPN.

Potrivit lui Nicolae Panfil, şeful Misiunii de Observare Promo-LEX, prezenţa acestor persoane poate indica încercări de intimidare a alegătorilor, în sensul în care informaţia ar putea fi ulterior folosită pentru a identifica cetăţenii sau este o informaţie care se colectează pentru a verifica prezenţa la vot în sensul în care în primul tur au fost zvonuri că în diaspora nu s-au prezentat atât de mulţi alegători.

Nicolae Panfil califică aceste acţiuni drept îngrijorătoare, pentru că nu se ştie scopul acestor persoane şi cum sunt ulterior folosite datele pe care le colectează.

Totodată, Promo-LEX a raportat 88 de cazuri de încălcare a secretului votului, în localităţi precum: Sângerei, Durleşti, Ungheni, Ciorescu, Bădiceni, dar şi în Turcia, Irlanda, Marea Britanie. La fel, au fost observate şase cazuri de votare nejustificată în grup. Nicolae Panfil susţine că votul trebuie să fie liber exprimat, iar votarea în grup încalcă acest principiu.

Recompense materiale sau băneşti oferite alegătorilor

În plus, au fost documentate cinci tentative de recompense materiale sau băneşti, oferite alegătorilor în Chişinău, Rezina, în regiunea transnistreană şi în Turcia. La Istanbul, doi alegători discutau despre faptul dacă vor primi şi astăzi bani, cum au primit şi în turul întâi, şi ar fi amintit suma de 100 de dolari pentru un vot.

Şapte cazuri de transportare organizată a alegătorilor au fost înregistrate în Hagimus (în stânga Nistrului), în sectorul Buiucani din Chişinău, la Istanbul (Turcia). Totodată, s-au produs trei cazuri de violenţă şi intimidare la secţiile de votare, notează Promo-LEX, potrivit News.ro.

Observatorii au mai raportat 12 cazuri de distribuire a materialelor electorale şi şase cazuri de agitaţie sau PR negru în perimetrul secţiei de votare. În cel puţin 22 de cazuri a fost observată prezenţa nejustificată a persoanelor în secţia de votare sau în raza acesteia.

Din totalul de 614 secţii de votare monitorizate, 224 nu sunt accesibile pentru persoane cu deficienţe locomotorii, iar în 203 secţii nu este încălzire, precizează Promo-LEX.

La ora 16.25, prezenţa la vot a ajuns la 1.339.320, adică 44,7 la sută din totalul alegătorilor cu drept de vot.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62495745
MAE, atenţionare de călătorie pentru români. Zona spaniolă pentru care a fost emis Cod Roşu de ploi intense şi vânt puternic

MAE a emis, duminică după-amiază, o atenţionare de călătorie pentru cetăţenii români, după ce meteorologii spanioli au emis Cod Roşu sau Portocaliu de ploi intense şi vânt puternic pentru provincia Almeria, din Comunitatea Autonomă Andaluzia.

 

62431507
Delir la Phenian. Șeful de stat pe care Coreea de Nord îl acuză că a crescut riscul unui război nuclear

Presa de stat nord-coreeană a publicat, duminică, o cartă albă în care îl acuză pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol că şi-a expus ţara la pericolul unui război nuclear prin politicile sale faţă de Nord, informează Reuters.

62495742
Planul drastic întocmit de Ucraina în cazul în care R. Moldova va deveni un avanpost rusesc. La ce tactici va apela Kievul

Kievul ar fi pregătit deja o măsură în cazul în care candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo va câștiga alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.