Eroina Italiei. O polițistă a salvat un tânăr lovit cu mașina de un român beat și fugar, apoi a ajutat la prinderea acestuia

62481420

Ziele trecute, un român din Italia s-a urcat beat la volan, a provocat un accident grav, apoi a fugit de la locul faptei. A fost prins datorită unei polițiste care se afla în timpul liber.

Accidentul a avut loc în Roma. Românul, care are vârsta de 50 de ani, se afla la volanul unui Fiat Freemont. La un moment dat, el a intrat cu mașina într-un scuter pe care se afla un tânăr de 25 de ani, scrie Corriere della Sera.

Impactul a fost atât de violent încât tânărul a fost aruncat la pământ și rănit grav. Cu toate acestea, românului nu i-a păsat și a fugit de la locul faptei.

Individul nu a petrecut prea mult timp în libertate. Aflată în timpul liber, o polițistă a asistat la accident și, fără să stea pe gânduri, și-a alertat colegii. Ba mai mult, ea i-a oferit victimei primul ajutor. După o jumătate de oră, românul a fost prins.

Tânărul a fost transportat de urgență la spital, acolo unde va primi îngrijiri pentru o perioadă de peste 40 de zile.

Românul a fost dus la secția de poliție și acuzat de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, provocarea unor răni grave, neajutorare și fugă de la locul accidentului.

Român mort pe motocicletă

În altă ordine de idei, vineri după-amiază, un motociclist român, în vârstă de 32 de ani, și-a pierdut viața în L'Aquila, după ce s-a izbit de parapet, aparent fără implicarea altor vehicule. Accidentul este anchetat de carabinieri.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62481418
Elon Musk se pregătește să devină primul trilionar din lume. Ce avere are acum celebrul om de afaceri

Elon Musk ar putea devini primul trilionar din lume până în anul 2027, potrivit unui nou raport al Informa Connect Academy, un grup care urmărește averile celor mai bogați oameni, scrie The Guardian.

62417200
Cutremur cu magnitudinea 5,3, raportat duminică. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnituinea 5,3, a fost raportat, duminică după-amiază, în apropierea teritoriului Rusiei.

62481417
IDF, atacuri peste graniță după ce gruparea islamistă Hezbollah a lansat rachete spre nordul Israelului

Armata israeliană a anunţat că a efectuat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, lovituri în sudul Libanului împotriva unor clădiri militare aparţinând mişcării islamiste Hezbollah.

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

audieri Parlament
VIDEO. Replici jignitoare la audierea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete: „Sunteți o slugă pesedistă slabă”

Audierea ministrului propus al Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), marți, în Parlament, s-a transformat într-un schimb de replici jignitoare între deputatul USR Emanuel Ungureanu și Clement Sava, reprezentant al grupului parlamentar PACE. 

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.