EMA: Autorizarea în regim de urgenţă a vaccinului Sputnik V este ca şi cum ai juca ruleta rusească

62173367

Preşedinta consiliului de administraţie al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), Christa Virtumer-Hoche, a sfătuit ţările membre ale UE să nu autorizeze în regim de urgenţă vaccinul Sputnik V împotriva COVID-19, relatează AFP, citat de Agerpres. 

"Se poate compara puţin cu ruleta rusească", a declarat Christa Virtumer-Hoche duminică seara într-un interviu acordat postului austriac de televiziune ORF, în timp ce guvernul de la Viena îşi extinde contactele cu Moscova, potrivit sursei citate.

''Avem nevoie de documente pe care să le putem examina. În prezent, nu avem date despre efectele secundare la persoanele care au fost vaccinate'', a spus ea.

"Suntem în necunoscut şi de aceea recomand cu tărie să nu eliberăm o autorizaţie naţională de urgenţă", a insistat reprezentanta EMA, îndemnând ţările să aştepte unda verde de la autoritatea de reglementare europeană.

Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către EMA, cu sediul la Amsterdam. După anunţ, autorităţile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie.

Vom putea avea Sputnik V pe piaţă în viitor, dar aceasta se va întâmpla odată ce vom examina datele necesare pe baza "standardelor europene de control al calităţii şi eficienţei", a insistat responsabila EMA.

Nerăbdătoare în faţa unui proces considerat prea lent, mai multe ţări din UE au apelat la vaccinuri care nu au fost încă aprobate la nivelul blocului, cum ar fi Ungaria, care a început să administreze vaccinul rusesc populaţiei sale luna trecută.

Republica Cehă şi Slovacia au comandat şi ele vaccinul din Rusia.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a discutat la sfârşitul lunii februarie cu preşedintele rus, Vladimir Putin, "posibilitatea" unor livrări de Sputnik V, argumentând că vaccinurile nu ar trebui să facă obiectul unor "lupte geopolitice".

Kurz s-a întâlnit vineri la Viena cu un oficial al Fondului suveran rus care a finanţat dezvoltarea vaccinului.

"Discuţiile au fost constructive şi pozitive", a comentat apoi un purtător de cuvânt al ambasadei ruse, citat de agenţia de stat rusă RIA Novosti.

Totuşi, cancelarul a spus că vrea să aştepte aprobarea EMA înainte de orice utilizare a vaccinului în Austria. 

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Japonia recurge la automatele de vânzare pentru a facilita accesul la testele PCR

Japonia, ţara unde automatele de vânzare sunt ultra-răspândite, vrea să profite de acest lucru ca o soluţie pentru a distribui un număr cât mai mare de teste PCR, transmite Reuters, citat de Agerpres. 

Explozie devastatoare într-o unitate militară din Guineea Ecuatorială. Cel puțin 15 persoane au murit

Cel puțin 15 persoane au murit și aproximativ 500 au fost rănite într-o serie de explozii lângă o bază militară din Guineea Ecuatorială, spun oficiali citați de BBC.

Şefa Comisiei Europene: 100 de milioane de doze de vaccin pe lună vor ajunge în UE din aprilie

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă ca un număr semnificativ de doze de vaccin să devină disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare, transmite luni dpa.

Recomandări
Prima reacție a lui Putin după ce i-a primit pe emisarii lui Trump la Kremlin. Un ordin rapid a fost dat de liderul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus sâmbătă reprezentanţilor speciali ai SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, că relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost întotdeauna benefice şi că Rusia consideră oportună colaborarea cu SUA, scrie Reuters.

Ședință CSAT la Cotroceni, luni. Subiectele puse pe masă de Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată să aibă loc luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.  

Ținte aeriene detectate lângă granița României. MApN a pregătit pentru decolare aeronave F-18 și un elicopter

Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.