Echipă de fotbal, cu tot cu antrenor, dispărută de două zile, în Thailanda

61968920

12 copii fotbalişti şi antrenorul lor sunt blocați de două zile într-o peşteră din nordul Thailandei, după ce drumul de ieşire le-a fost restricţionat în urma unei viituri, a anunţat luni poliţia locală, citată de DPA.

''O operaţiune de salvare este în prezent în desfăşurare. Încă nu i-am găsit'', a declarat Komsan Saardluan, şeful poliţei din districtul Mae Sai, situat în provincia Chiang Rai, la o mie de kilometri nord de Bangkok.

O unitate navală SEAL şi o echipă de scafandri au pătruns luni dimineaţa în peştera Thaluang-Khun Nam Nang Non, însă pasajul de patru kilometri către încăperea mare în care se află grupul a fost blocat după ce nivelul apei a crescut, a explicat Komsan.

Doisprezece băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, împreună cu antrenorul lor în vârstă de 25 de ani, au fost daţi dispăruţi sâmbătă după ce nu s-au întors de la antrenamentul de după-amiază.

Poliţia a declarat că băieţii provin din mai multe regiuni ale provinciei şi plecaseră în excursie după antrenament.

Echipele de intervenţie au anunţat că au găsit în peşteră urme de palme şi de tălpi, dar şi rucsaci aparţinând tinerilor sportivi.

Thailanda se află în prezent în plin sezon ploios, iar zonele montane sunt afectate de viituri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61968557
Anunț făcut de SUA, după summit-ul istoric cu Coreea de Nord. "Vor exista cerinţe specifice”
SUA vor transmite în curând un calendar Coreei de Nord cu ”cerinţe specifice” pentru Phenian după summitul istoric dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, a declarat un oficial al Departamentului Apărării.
61966073
Trump: Imigranţii ilegali ar trebui deportaţi imediat "fără judecători sau procese în instanţă"
Preşedintele Donald Trump susține că persoanele care intră ilegal în Statele Unite ar trebui deportate imediat înapoi în ţara de unde au venit, fără niciun proces juridic
61942846
Cutremur în sudul Greciei, luni dimineață. Anunțul făcut de autorități
Un seism cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat luni dimineaţa în largul coastelor sudice ale Greciei, informează AFP.