Aceste evenimente au avut loc în ziua în care Iranul l-a înmormântat pe liderul său suprem, ucis în prima zi a războiului, ayatollahul Ali Khamenei, la mormântul sfânt din Mashhad, punctul culminant al unei săptămâni de procesiuni funerare și mitinguri de amploare, relatează Reuters, citează News.ro.

Un oficial american a declarat că nu au mai avut loc atacuri americane în ultimele ore.

Khamenei a fost ucis într-un atac aerian în prima zi a războiului, pe 28 februarie, ca parte a unui val de bombardamente americano-israeliene împotriva Iranului, ceea ce a declanșat un conflict de câteva luni, care a provocat moartea a mii de oameni și a afectat grav aprovizionarea cu energie la nivel mondial.

Atacurile asupra unor nave de transport din Qatar și Arabia Saudită de la începutul acestei săptămâni au dat însă peste cap încetarea focului, președintele SUA, Donald Trump, declarând că „armistițiul a luat sfârșit”.

Presa iraniană a raportat ulterior multiple explozii în sudul Iranului, inclusiv în Bushehr, unde se află una dintre centralele nucleare ale țării, precum și în Konarak, Choghadak și Bandar Abbas.

Incapacitatea SUA de a pune capăt în mod decisiv războiului cu Iranul a devenit o sursă de frustrare pentru Trump, al cărui Partid Republican se confruntă cu alegerile de la jumătatea mandatului de la sfârșitul acestui an, pe fondul prețurilor ridicate la benzină și al nemulțumirii alegătorilor.

„Îl vom ucide pe Trump”

Cortegiul funerar al lui Khamenei a ajuns la cel mai sfânt lăcaș de cult al țării pentru înmormântarea sa, în fața unei mulțimi imense care umplea curtea, unii purtând pancarte ce îl demonizau pe președintele SUA și pe care scria: „Îl vom ucide pe Trump”.

Marina Gărzilor Revoluției Iraniene a declarat că atacurile SUA și intervenția în redirecționarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz perturbă redeschiderea treptată a căii navigabile.

Gărzile au precizat că numărul navelor care tranzitează strâmtoarea sub supravegherea iraniană a revenit, în ultimele două săptămâni, la aproximativ 50% din nivelul dinaintea conflictului, adăugând că se acordă permisiunea doar navelor care utilizează rutele desemnate de Teheran. Orice intervenție suplimentară a SUA va atrage un „răspuns zdrobitor”, au transmis Gărzile.

Armata SUA a declarat, la rândul său, că atacurile sale au avut ca scop menținerea strâmtorii deschise, după ce a afirmat că forțele iraniene au lovit trei petroliere în zonă. Atacul SUA a avut loc la câteva ore după ce Trump a declarat că armistițiul provizoriu a luat sfârșit.

Prețurile petrolului, care crescuseră brusc din cauza temerilor că reluarea atacurilor va perturba transportul maritim și aprovizionarea globală, au scăzut joi, pe măsură ce investitorii au luat în calcul posibilitatea ca această escaladare să fie temporară sau să prefigureze o prăbușire completă a armistițiului.

Atacuri împotriva bazelor SUA din statele din Golf și din Iordania

Comandamentul Central al SUA a declarat miercuri că forțele sale au lovit aproximativ 90 de ținte militare iraniene, inclusiv sisteme de apărare aeriană, mijloace de supraveghere a coastelor și depozite de rachete și drone.

„Aceasta este o răzbunare pentru bombardarea de ieri a navelor de către Iran. Dacă se va repeta, lucrurile vor deveni mult mai grave!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Oficialii iranieni au declarat că atacurile SUA au provocat moartea a 14 persoane și rănirea a 78 în cinci provincii, în zilele de 8 și 9 iulie, au relatat mass-media de stat. Agenția de știri Fars a precizat că unul dintre atacurile SUA a lovit un pod feroviar utilizat pentru comerțul cu Rusia și China.

În Bushehr se află o centrală nucleară construită de Rusia, iar un oficial local a declarat ulterior, pentru presa de stat, că un proiectil american a lovit zona perimetrală a instalației. Perimetrul fusese deja lovit de mai multe ori înainte de încetarea focului din 8 aprilie.

Armata iraniană a declarat, într-un comunicat difuzat de presa de stat, că a lansat atacuri asupra sistemelor Patriot ale SUA din Kuweit, asupra unei stații de avertizare timpurie din Qatar și asupra unui depozit de combustibil al armatei americane din Bahrain.

Kuweitul a declarat că forțele sale armate au interceptat o rachetă de croazieră, trei rachete balistice și 10 drone în spațiul său aerian și că o persoană a fost rănită de șrapnelul căzut.

Sirene au răsunat și în Iordania după ce au fost detectate rachete lansate din Iran, a relatat agenția de știri de stat. Opt dintre acestea au fost interceptate, fără a se înregistra răniți sau pagube.

Gărzile Revoluției au declarat ulterior că Iranul a lansat 10 rachete balistice asupra bazei militare Azraq din Iordania, care este utilizată de forțele americane, precum și asupra unui centru de control militar american din Orientul Mijlociu, fără a oferi detalii suplimentare.

Apeluri pentru revenirea la diplomație

Qatarul, care găzduiește cea mai mare bază americană din regiune și a mediat adesea între Washington și adversarii săi, inclusiv Teheranul, a condamnat atacurile asupra navelor comerciale, dar a solicitat totodată revenirea la diplomație.

Miniștrii de externe ai Turciei și Omanului au subliniat, de asemenea, necesitatea de a evita o escaladare militară suplimentară în cadrul unor convorbiri separate cu omologul lor iranian, Abbas Araghchi.

Într-o convorbire cu șeful armatei din Pakistan, țară care a mediat și ea conflictul, Araghchi a condamnat ceea ce a numit „politicile belicoase” ale SUA.

Strâmtoarea Ormuz gestiona aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol înainte de război. De atunci, Teheranul a preluat în mare măsură controlul asupra strâmtorii, ceea ce i-a permis să impună o situație de impas în confruntarea sa cu cea mai puternică armată din lume.

„Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă numai în condițiile stabilite de Iran, nu prin amenințările Statelor Unite”, a scris pe X principalul negociator al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf.