Donald Trump îl atacă din nou pe judecătorul dosarului penal ”Stormy Daniels” de la New York. Ce acuzații îi aduce

62435345
AFP

Donald Trump l-a catalogat din nou drept ”corupt” pe judecătorul Juan Merchan, care urmează să-l judece penal începând de la 15 aprilie, la New York.

Magistratul a extins interdicţii de exprimare impuse fostului preşedinte al Statelor Unite, pentru a evita atacuri ale acestuia la adresa familiei sale, relatează AFP.

”Tocmai am aflat că alt judecător newyorkez corupt, Juan Merchan, mi-a pus căluşul pentru ca să nu pot evoca corupţia şi conflictele (de interes) în sala de audieri”, a scris marţi pe reţeua sa, Truth Social, candidatul republicanilor în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Judecătorul a extins luni interdicţia pe care i-a impus-o lui Donald Trump de a ataca în mod public martori, juraţi sau personal al tribunalului, precizând că membrii familiei sale sau a procurorului Manhattanului Alvin Bragg este necesar să fie protejaţi de aceste atacuri.

Această nouă restricţie intervine după ce Donald Trump a atacat-o pe fiica magistratului, o consultantă politică care a lucrat pentru candidaţi democraţi.

În hotărârea sa, judecătorul estimează să ”inculpatul are dreptul, protejat de Constituţie, să se exprime liber în faţa alegătorilor americani şi să se apere public”, dar că ”atacarea membrilor familiei” personalului judiciar ”desemnat în dosarele sale nu serveşte niciunui obiectiv legitim” şi prezintă ”un risc suficient în administrarea justiţiei”.

”Acest lucru nu face decât să le inspire teamă persoanelor care participă la proceduri cu privire la faptul că nu doar ele, ci şi membri ai familiilor lor sunt expuşi unor atacuri ale inculpatului”, arată Juan Merchan.

Judecătorul însuşi şi procurorul Alvin Bragg nu sunt vizaţi de limitările de exprimare impuse lui Donald Trump.

În acest proces, care începe la 15 aprilie şi care urmează să-i zguduie campania electorală, Donald Trump urmează să fie declarat sau nevinovat de către un juriu alcătuit din cetăţeni.

Fostul preşedinte al Statelor Unite este inculpat într-un dosar de plăţi ascunse, menite să evite dezvăluiri stânjenitoare în alegerile din 2016, ale sumei de 130.000 de dolari, în vederea cumpărării tăcerii unei foste actriţe porno, Stormy daniel, despre o presupusă relaţie pe care acesta o neagă.

Donald Trump riscă să fie condamnat la închisoare în cazul în care este găsit vinovat - un scenariu fără precedent în cazul unui candidat la preşedinţia americană.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62438559
Ameninţare cu bombă la Parlamentul Norvegiei. Clădirea a fost evacuată
Parlamentul Norvegiei a primit o ameninţare cu bombă, ceea ce a determinat forţele de ordine să sporească măsurile de securitate în perimetrul clădirii, a anunţat poliţia din Oslo, potrivit Reuters.
62329717
Rusia face presiuni pentru a primi răspunsuri din partea Occidentului cu privire la exploziile de la Nord Stream
Parchetul General al Rusiei a anunţat că a transmis un mesaj scris mai multor ţări occidentale în care le cere să-şi respecte obligaţiile internaţionale pentru stabilirea celor responsabili şi aducerea lor în faţa justiţiei.
62438554
Adolescentă ucisă în SUA de poliţiştii care interveneau să o salveze. Fata fusese răpită de tatăl ei care îi omorâse mama
O adolescentă răpită, Savannah Graziano, în vârstă de 15 ani, a fost ucisă, în septembrie 2022, de către poliţia californiană care a intervenit să o salveze, în urma unei urmăriri a tatălui fetei, potrivit unei înregistrări video făcută publică recent.