Document semnat de Zelenski: Negocierea păcii cu Rusia trebuie să înceapă de la actuala linie a frontului din Ucraina

62579710
AFP

Negocierea păcii cu Rusia trebuie să înceapă de la actuala linie a frontului din Ucraina, se arată într-un document semnat de Volodimir Zelenski și cei mai importanți aliați ai săi din Europa.

Spania şi Suedia s-au alăturat marţi unei declaraţii semnate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki împreună cu opt dintre aliaţii săi europeni în războiul cu Rusia, document care afirmă inviolabilitatea frontierelor actuale ale Ucrainei şi cere negocierea de către aceasta a păcii cu Rusia plecând de la situaţia actuală a liniei frontului şi în condiţiile încheierii prealabile a unui armistiţiu, relatează agenţia EFE.

Premierul spaniol Pedro Sanchez şi cel suedez Ulf Kristersson şi-au adăugat astfel semnăturile pe declaraţia pe care au semnat-o anterior Zelenski, premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, şefa guvernului italian Giorgia Meloni, premierul polonez Donald Tusk, preşedintele finlandez Alexander Stubb, şefa guvernului danez Mette Frederiksen şi premierul norvegian Jonas Gahr Store, precum şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

În declaraţie, liderii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru poziţia exprimată de preşedintele american Donald Trump după întâlnirea avută vineri la Casa Albă cu Zelenski, poziţie conform căreia luptele ar trebui să înceteze imediat în Ucraina şi baza negocierilor cu Rusia ar trebui să fie actuala linie a frontului.

În plus, semnatarii declaraţiei cer creşterea presiunii asupra economiei şi industriei militare ruse până când preşedintele rus Vladimir Putin va fi dispus să facă pace.

Trump a înjurat tot timpul în întâlnirea cu Zelenski: ”Țara voastră va îngheța sau va fi distrusă”

"Susţinem ferm poziţia preşedintelui (Donald) Trump, conform căreia luptele trebuie să înceteze imediat şi linia de contact actuală trebuie să fie punctul de plecare în negocieri. Rămânem dedicaţi principiului potrivit căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă", se arată în respectiva declaraţie.

Zelenski a descris întâlnirea sa de vineri cu Trump drept una reuşită, în contrast cu relatările în care surse care au cunoştinţă despre această discuţie vorbesc despre o reuniune tensionată.

Conform acestor surse, preşedintele american a dat la o parte hărţile frontului prezentate de ucraineni, a înjurat tot timpul şi i-a cerut omologului său ucrainean să accepte propunerile Rusiei, altfel riscă distrugerea ţării sale.

Întâlnirea "a fost destul de rea", iar "mesajul (lui Trump) a fost: "ţara voastră va îngheţa şi va fi distrusă" dacă Ucraina nu încheie un acord cu Rusia, a afirmat una dintre aceste surse, conform Reuters.

Conform Financial Times, Trump i-a cerut lui Zelenski să predea Rusiei întreaga regiune Donbas, formată din provinciile Doneţk şi Lugansk. Trupele ruse o controlează aproape complet pe cea din urmă, dar numai parţial pe prima.

La summitul pe care Trump şi Putin l-au avut în august, preşedintele rus ar fi propus ca Ucraina să se retragă complet din Donbas şi în schimb Rusia să îngheţe restul liniei frontului.

Rusia respinge ideea unui armistițiu

Dar, în ultima discuţie pe care Trump a avut-o cu Putin joi, înaintea întâlnirii de vineri cu Zelenski, preşedintele rus ar fi făcut un pas înapoi şi ar fi sugerat să restituie Ucrainei mici porţiuni ocupate de trupele ruse în provinciile ucrainene sudice Herson şi Zaporojie, în schimbul controlului complet rusesc în Donbas, mai scrie Financial Times.

Totuşi, Kremlinul a negat că şi-ar fi schimbat poziţia faţă de cea exprimată în august şi Trump de asemenea a negat că i-ar fi sugerat lui Zelenski să cedeze Donbasul către Rusia.

Preşedintele american s-a declarat de acord cu o încetare a focului înaintea unor negocieri care să plece de la actuala situaţie a liniei frontului, ceea ce corespunde poziţiei Ucrainei, prin urmare Zelenski a apreciat că vizita sa la Casa Albă a fost una reuşită, deşi nu a obţinut din partea lui Trump rachetele Tomahawk pe care le solicitase.

Dar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a respins ideea unui armistiţiu înaintea reluării negocierilor, considerând că aceasta ar intra în "contradicţie" cu cele convenite de Trump şi Putin la primul lor summit desfăşurat în august în Alaska, şi i-a acuzat pe susţinătorii europeni ai Ucrainei că încearcă să convingă Casa Albă să-şi schimbe poziţia.

Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Putin şi Trump au convenit în Alaska să "se concentreze pe cauzele profunde (ale războiului, n.red.) şi pe necesitatea renunţării la încercarea de atragere a Ucrainei în NATO şi, pe cât posibil, pe garantarea deplină a drepturilor legitime ale populaţiei ruse şi rusofone" din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62584181
Casa Albă: Nu există planuri ca președintele Trump să se întâlnească cu Putin în viitorul apropiat

Nu există „planuri” ca președintele american Donald Trump să se întâlnească cu Vladimir Putin „în viitorul apropiat”, a declarat un oficial de la Casa Albă.

 

62573875
Doi influenceri din Nigeria, obligați de tribunal să se căsătorească după o postare pe TikTok. Ce distribuiseră aceștia

Un tribunal din Nigeria, cel mai mare oraş din nordul Nigeriei, i-a ordonat Poliţiei islamice locale să oficieze căsătoria între două celebrităţi de pe TikTok care au publicat un videoclip considerat "indecent".

62584714
Jaf spectaculos la muzeul Luvru: autoritățile franceze dau vina pe lipsa de fonduri și pe birocrația excesivă

Responsabilii francezi au fost luați marți la întrebări în parlament în legătură cu spectaculosul jaf de la muzeul Luvru.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.