Ucraina suplimentează bugetul armatei şi prelungeşte legea marţială până în februarie 2026

62454728
Getty

Parlamentul ucrainean a aprobat marţi o rectificare bugetară care creşte bugetul apărării cu 7,7 miliarde de dolari, precum şi prelungirea până în februarie 2026 a legii marţiale şi a mobilizării generale, relatează agenţiile Reuters şi DPA.

Această prelungire, cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a fost aprobată de parlamentul de la Kiev cu două treimi din voturi.

Legea marțială, prelungită constant din 2022

Legea marţială şi mobilizarea au fost iniţial introduse pentru 30 de zile după invazia rusă declanşată în februarie 2022 şi au fost de atunci prelungite cu regularitate.

Conform legii marţiale, bărbaţii apţi să servească în armată, cu vârste între 22 şi 60 de ani, au interdicţie de a părăsi Ucraina. Interdicţia s-a aplicat până în august anul acesta şi celor cu vârste între 18 şi 22 de ani, iar ridicarea ei a condus la creşterea numărului tinerilor care au părăsit ţara. Cei cu vârste de peste 25 de ani pot fi mobilizaţi, prin urmare unii evită ieşirile din casă pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutori militari. În cazul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani nu a fost decretată mobilizarea obligatorie, dar cei voluntari se pot alătura armatei.

În Ucraina primele luni de război au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari venind atunci în rândurile armatei ucrainene, dar apoi Kievul s-a văzut nevoit să se bazeze pe mobilizarea obligatorie, o măsură nepopulară care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor, la dezertări şi la acţiuni de recrutare forţată.

Bugetul apărării, dependent de sprijinul aliaților

În ce priveşte resursele financiare, mare parte din buget este alocat susţinerii războiului şi Ucraina depinde la acest capitol de ajutorul aliaţilor săi. Guvernul de la Kiev încearcă acum să obţină fonduri suplimentare din partea ţărilor europene pentru a cumpăra echipamente militare din SUA, în cadrul programului denumit PURL - conform acronimului din engleză pentru "Lista de Cerinţe Prioritare pentru Ucraina" -, program prin care Ucraina achiziţionează din SUA arme şi muniţii plătite de aliaţii săi europeni.

Sistemele antiaeriene americane Patriot şi noi rachete pentru aceste baterii sunt o prioritate pentru Kiev, a declarat marţi ministrul ucrainean al apărării, Denis Şmîgal, după o întâlnire cu omoloaga sa spaniolă, Margarita Robles, cu care a discutat şi despre posibilitatea ca Spania să se alăture ţărilor care contribuie financiar la iniţiativa PURL.

Germania, Canada, Olanda (Ţările de Jos), Suedia, Danemarca, Norvegia şi Letonia au anunţat deja astfel de angajamente financiare care însumează aproximativ două miliarde de dolari. De asemenea, Belgia, Finlanda, Estonia, Lituania, Islanda şi Luxemburg şi-au declarat disponibilitatea de a contribui la această iniţiativă.

"Guvernul, cu sprijinul partenerilor săi, dispune de surse pentru a asigura fonduri suplimentare pentru apărătorii Ucrainei", a declarat marţi ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, după ce parlamentul de la Kiev a aprobat creşterea bugetului apărării cu 325 de miliarde de grivne (echivalentul a 7,7 miliarde de dolari), suplimentare ce ridică bugetul armatei pentru anul în curs la 70,86 de miliarde de dolari.

O parte din fonduri provine din activele rusești înghețate

O parte din noile fonduri vor proveni dintr-un împrumut convenit de statele din Grupul celor şapte economii cele mai dezvoltate (G7), inclusiv UE, şi acoperit parţial din veniturile generate de activele Rusiei îngheţate în Occident.

Conform datelor prezentate de Ministerul ucrainean de Finanţe, în primele nouă luni ale anului în curs 63% din bugetul Ucrainei a fost destinat finanţării armatei.

De când a început războiul cu Rusia, în februarie 2022, Ucraina a primit din partea aliaţilor săi ajutoare care însumează circa 152 de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Macron: Rusia, spre deosebire de Ucraina, nu este dispusă să facă pace. Liderii europeni susțin un armistițiu imediat

Rusia, spre deosebire de Ucraina, nu a dat până acum semne că ar dori să ajungă la un acord de pace cu Kievul, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, într-o conferinţă de presă la Ljubljana, potrivit EFE.

 

Bărbatul care l-a împușcat pe Robert Fico a fost condamnat la 21 de ani de închisoare. Reacția atacatorului

Bărbatul de 72 de ani care l-a rănit grav prin împușcare, în mai 2024, pe premierul slovac Robert Fico a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru terorism. Individul era un admirator al lui Fico, înainte să-și schimbe părerea despre acesta.

Ungaria prelungeşte cu încă şase luni starea de urgenţă ca urmare a războiului din Ucraina

Parlamentul ungar a aprobat marţi prelungirea cu încă şase luni a stării de urgenţă ca urmare războiului din Ucraina, până pe 13 mai 2026, adică până după alegerile legislative programate pentru luna aprilie, relatează agenţia EFE.

Recomandări
Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate.