Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul tragediei depășește 41.000 de decese

×
Publicitate

La zece zile de la cutremurul din Turcia și Siria e din ce în ce mai greu să găsești supraviețuitori. Bilanțul deceselor a depășit 41.000.  

Peste 50.000 de clădiri trebuie demolate imediat, a spus ministrul turc al Mediului, iar suma necesară reconstrucției depășește 80 de miliarde de dolari.

Jomana Karadsheh, corespondent CNN în Antakya: „Orașul Antakya este unul dintre cele mai afectate de cutremur. Este aproape imposibil să mai găsești o clădire care să nu fi fost afectată de seism. Cartiere întregi au fost distruse. Clădiri de birouri sau casele oamenilor au fost transformate în grămezi de moloz. Președintele turc a spus că seismul s-a resimțit precum o bombă atomică. Oamenii spun că totul arată ca o zonă de război, deși nu a explodat nicio bombă. Cu toatea astea, în doar câteva secunde, un oraș istoric a fost ras de pe fața pământului".

Sunetul excavatoarelor continuă să se audă în Antakya. Unele familii încă speră. Altele recuperează cadavrele celor dragi.

Imagini surprinse din satelit arată un cimitir nou, uriaș, în nordul orașului, lângă o autostradă. Înainte de cutremurul din 6 februarie, acolo era doar un câmp.

CUTREMURE

În Adana, medicii unui spital au tratat mii de răniți în ultima săptămână.

Sanjay Gupta, corespondent CNN: „Pacienții care vin au fracturi sau ce fel de leziuni?”

Dr. Suleyman Cetinkunar, directorul spitalului din Adana: „Leziunile pacienților constau în pierderea membrelor, zdrobirea țesuturilor și traumatisme cerebrale”.

Medicul nu apucă să termine de vorbit că este chemat de urgență. Un elicopter aduce o nouă victimă.

Sanjay Gupta, corespondent CNN: „Mergem cu directorul spitalului spre heliport. Mi-a spus că, în ultimele șapte zile, au venit aproximativ 5.000 de pacienți. Chirurgii ortopedici și neurochirurgii au operat în continuu șapte zile la rând. Acesta este cel mai mare spital de tratare a leziunilor din zona cutremurului”.

Doctorii trebuie să trateze acum o femeie de 26 de ani. Rinichii nu mai funcționează cum trebuie, pentru că a stat mult timp sub dărâmături. Va avea nevoie urgent de dializă.

Familie reunită după cutremur

Dar sunt și situații fericite. Este cazul unei familii. Erau în casă în momentul cutremurului devastator.

Nilay, mamă: „Blocul nostru avea șapte etaje”.

Seismul l-a distrus complet. Femeia a supraviețuit, la fel și alți trei membri ai familiei, după care au rămas captivi ore bune sub dărâmături. Ajunsă la suprafață, mama a început să scormonească printre ruine, în căutarea oricărui semn că micuța ei de șase luni este în viață.

CUTREMURE

Nilay, mamă: „Când am ajuns în a cincea zi eram convinși că îi vom vedea trupul fără viață".

Ceva uimitor avea să se întâmple. O cunoștință le-a arătat o postare de pe Twitter, unde apărea o fetiță ce semăna izbitor cu a lor.

La început nu au fost siguri, dar au investigat. În haosul ce a urmat după cutremur, un om cu suflet mare a salvat-o pe copilă și a dus-o LA spital, unde i-au fost tratate rănile. Acolo a ajuns și mama fetiței, iar reîntâlnirea a fost copleșitoare.

CUTREMURE
Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62324885
O firmă din Statele Unite caută o persoană care să se uite la filme timp de zece ore. Care este motivul

Vă plac filmele și aveți 48 de ore libere? Dacă răspunsul este „DA”, următoarea știre s-ar putea să vă atragă atenția.

62324877
Imagini inedite cu epava Titanicului, filmate în timpul unei expediții în 1986. Au fost date publicității abia acum

Imagini inedite cu epava Titanicului au fost filmate în timpul unei expediții, în anul 1986, dar nu au fost date publicității până acum.

62311146
Cum dorește China să contribuie la pace în Ucraina, după întâlnirea diplomatică de la Paris

China își dorește să contribuie la pacea din Ucraina, a afirmat șeful diplomației chineze după o întâlnire cu președintele Emmanuel Macron.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.