Cum a reuşit un copil de 4 ani să-i salveze pe alți 6 dintr-o situație critică. Gestul micuţului

×
Publicitate

Un copil de patru ani a reușit să-i salveze pe alți șase dintr-o situație critică, într-un orășel din centrul Statelor Unite.

Cei șapte copii cu vârste între doi și patru ani au fost lăsați de femeia care îi supraveghea în mașină, în parcarea unui centru comercial, cu geamurile închise.

Cel mai mare dintre ei a sunat la numărul de urgență, le-a spus polițiștilor situația în care se află și le-a dat indicații ca să localizeze cât mai repede mașina.

Polițiștii au ajuns în câteva minute și i-au găsit pe copii transpirați și speriați. La scurt timp și-a făcut apariția și cea care ar fi trebuit să aibă grijă de copii.

Femeia e mama a doi dintre ei și riscă acum să fie decăzută din drepturile părintești. În iulie anul trecut, un copil de trei ani și-a pierdut viața în Statele Unite, după ce părinții l-au uitat 9 ore în mașină, într-o zi caniculară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62044297
Un general venezuelean face apel la armată să se revolte împotriva lui Maduro
Un general venezuelean, considerat ca fiind apropiat puterii, a făcut apel la forţele armate ale ţării sale, într-o înregistrare difuzată pe internet, să se revolte împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro, relatează luni AFP.
61976940
Răzbunarea Beijingului după ce Trump a majorat tarifele vamale pentru produsele chineze
China intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, a anunţat luni Ministerul chinez de Finanţe, ca reacţie la decizia SUA de a majora tarifele vamale pentru produsele chineze.
62045260
Istoria Uniunii Europene, de la Planul Schuman și până la votul privind BREXIT
Suntem la două săptămâni distanță de alegerile pentru un nou Parlament European, aşadar, se impune o scurtă trecere în revistă.