Cum a ajuns o artistă din Belgia să fie prințesă, după decizia unei instanțe

62150962
Profimedia

O artistă din Belgia și-a câștigat în instanță reptul de a fi recunoscută ca prințesă, după șapte ani de procese, în care a reușit să dovedească faptul că este fiica fostului rege al Belgiei, Albert al II-lea, relatează The Guardian.

Curtea de Apel de la Bruxelles a decis că Delphine Boël, în vârstă de 52 de ani, avea dreptul la o titulatură regală.

Boël va fi numită Delphine de Saxen-Coburg-Gotha, prințesă a Belgiei, a declarat avocatul ei pentru ziarul belgian Het Nieuwsblad. Cei doi copii ai ei, Joséphine și Oscar, vor fi, de asemenea, recunoscuți ca prinț și prințesă a Belgiei.

Într-un comunicat de presă, avocații lui Boël au declarat că este mulțumită că va fi tratată la fel ca ceilalți trei copii ai regelui Albert al II-lea, printre care se numără și actualul rege, Philippe.

„Este încântată de această decizie a instanței, care pune capăt unui proces lung și deosebit de dureros pentru ea și familia ei. O victorie în instanță nu va înlocui niciodată dragostea unui tată, dar oferă un sentiment de dreptate, întărit și mai mult de faptul că mulți copii care au trecut prin aceleași încercări vor găsi puterea de a le înfrunta.”

Albert al II-lea, în vârstă de 86 de ani, a abdicat în 2013 și din cauza cererilor de paternitate solicitate de Boël în instanță. El a fost forțat să își recunoască fiica în ianuarie, după ce un tribunal a dispus efectuarea un test ADN. Boël s-a născut în urma unei aventuri extraconjugale între Albert și baroneasa Sybille de Selys Longchamps.

Boël petrecuse timp cu Albert al II-lea în copilărie, poreclindu-l „Papillon” (Fluture), dar a căutat să fie recunoscută drept fiica sa timp de mai bine de 20 de ani.

Ea a înaintat un proces în instanță în iunie 2013, pentru a dovedi că Albert este tatăl, după ce fiica ei cea mare, Joséphine, a fost internat la spital cu pneumonie și a simțit absența tatălui ei biologic.

În toamna anului trecut, când curtea de apel a decis că Jacques Boël, bărbatul care a crescut-o, nu este tatăl ei biologic și a cerut un expert să efectueze un test pentru a compara ADN-ul său cu cel al lui Albert.

Regele a fost de acord să furnizeze un eșantion de salivă - care a dovedit paternitatea sa - după ce instanțele au amenințat că va fi amendat cu 5.000 de euro pentru fiecare zi în care a refuză testul.

În ziua în care Albert a renunțat la tron ​​în urmă cu șapte ani, invocând probleme de sănătate, mama lui Boël, baroneasa Sybille de Selys Longchamps, a acordat un interviu TV în care a vorbit public pentru prima dată despre aventura ei cu fostul rege.

„Am crezut că nu pot avea copii pentru că am avut o infecție”, a spus ea despre relația despre care se spune că a durat din 1966 până în 1984. „Nu luasem nicio măsură de protecție”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62150961
După infectarea lui Trump, Joe Biden s-a testat și el de COVID-19. Care a fost rezultatul

Candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Joe Biden, dar şi soţia sa, Jill, au fost testaţi negativ cu COVID-19.

62150935
Madridul intră din nou în carantină. Locuitorii nu mai au voie să părăsească orașul

Madridul devine prima capitală europeană ce reintră în ''lockdown'' din cauza epidemiei de COVID-19, locuitorii capitalei spaniole şi din nouă oraşe învecinate urmând să nu mai poată părăsi aceste localităţi începând de vineri seară.

62150927
VIDEO. Momentul în care jurnalista din Rusia își dă foc în fața Ministerului de Interne

Irina Slavina, redactorul şef al publicaţiei online ruseşti KozaPress, şi-a dat foc vineri în faţa sediului regional al Ministerului de Interne rus din Nijni Novgorod (la 400 de km est de Moscova).

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.