Criza in Ucraina. Secretarul american de stat John Kerry: Trupele rusesti se retrag din Ucraina

61553874

14 octombrie 2014. Trupele rusesti se retrag din Ucraina si din zona frontaliera, a afirmat marti secretarul de Stat american, John Kerry, la finalul unei intrevederi, la Paris, cu omologul sau rus, Serghei Lavrov.

"Trupele se retrag. Mai trebuie retras echipamentul greu, iar frontiera urmeaza sa fie monitorizata si securizata", a declarat John Kerry a doua zi dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a anuntat retragerea trupelor rusesti mobilizate la frontiera cu Ucraina, scrie AFP, citata de Mediafax.

"Exista patru sau cinci criterii principale (de respectat) pentru anularea sanctiunilor, si anume eliberarea ostaticilor, eliberarea tuturor prizonierilor, retragerea trupelor si echipamentului, inchiderea frontierei si respectarea granitei sub egida OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa)", a subliniat Kerry.

Surse din cadrul Departamentului de Stat au anuntat ulterior ca John Kerry s-a referit atat la retragerea trupelor din Ucraina, unde Moscova, care dezminte implicarea sa de partea rebelilor ucraineni, nu a recunoscut niciodata ca a trimis militari, cat si din zona rusa a frontierei dintre Ucraina si Rusia.

Lavrov a incercat sa-l convinga pe Kerry ca sanctiunile economice reduc sperantele reluarii economice in Europa si tensioneaza relatiile dintre Washington si Bruxelles. Ministrul rus de Externe l-a acuzat luni pe presedintele american, Barack Obama, ca a "fortat" Uniunea Europeana sa adopte sanctiuni impotriva Rusiei.

Aceste sanctiuni economice au adus economia rusa pe marginea recesiunii. Presedintele rus, Vladimir Putin, urmeaza sa aiba o intrevedere cu cel ucrainean, Petro Porosenko, vineri, la Milano.

Confruntari intre politie si manifestanti, in fata Parlamentului ucrainean: 50 de persoane arestate

Confruntari intre politie si manifestanti de dreapta, care cereau deputatilor sa le confere veteranilor nationalisti statutul oficial de combatanti pentru independenta, au izbucnit marti, 14 octombrie 2014 in fata Parlamentului ucrainean.

Citeste si: "Rusia fara Ucraina nu este un IMPERIU". Ce sacrificiu va trebui sa faca Moldova in urmatorii ani - VIDEO

Protestatarii au aruncat cu pavele si petarde spre sediul Parlamentului, lovind mai multi politisti, scrie Mediafax, care citeaza AFP. Aproximativ 50 de manifestanti au fost arestati, potrivit unui consilier al ministrului de Interne, Anton Gherascenko, care a mentionat de asemenea ca 15 politisti au fost raniti.

Ucraina a renuntat simbolic marti la ceremoniile dedicate armatei sale care aveau loc in aceeasi zi ca in Rusia si a fixat o noua data care coincide cu infiintarea armatei sale nationaliste, considerata nazista de Moscova. Conform unui decret prezidential publicat marti, sarbatoarea "Aparatorul Ucrainei" va avea loc de acum la 14 octombrie, data la care a fost infiintata in 1942 Armata Insurectionala Ucraineana (UPA), care a luptat pentru independenta tarii, la acea vreme parte a URSS.

Potrivit unor istorici, aceasta armata a colaborat cu Germania nazista in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si a masacrat polonezi si evrei. Autoritatile ruse ii califica pe combatantii UPA drept nazisti. Decizia intervine in contextul in care Kievul lupta impotriva separatistilor prorusi sustinuti de Moscova in est, un conflict soldat cu 3.600 de morti in sase luni.

"La 23 februarie, sarbatoarea fortelor armate ale unei tari straine nu va mai fi celebrata in Ucraina", a declarat marti in Parlament presedintele Petro Porosenko, ale carui declaratii au fost primite cu aplauze de deputati. In ziua de 14 octombrie "trebuie sa le aducem un omagiu tuturor celor care au aparat tara noastra impotriva inamicilor", a adaugat Porosenko.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61583612
Un avion ce zbura pe ruta San Francisco-Dallas, intors din drum. Aeronava cu 184 de pasageri s-a fisurat in zbor

Zbor cu emotii pentru pasagerii unei aeronave care decolase din San Francisco cu destinatia Dallas.

61583452
Imagini nemaivazute pana acum cu epava avionului Malaysia Airlines doborat in Ucraina. "Am gasit cadavre in flacari". VIDEO

Imagini noi cu epava avionului Malaysia Airlines au fost publicate pe internet. Acestea au fost filmate imediat dupa ce zborul MH17 a fost doborat. Experti olandezi au mers din nou in Ucraina, pentru a recupera si alte parti din epava avionului.

60599732
Oscar Pistorius si-ar putea afla sentinta finala marti. Psihologul apararii sustine ca este un om "zdrobit"

Luni, Oscar Pistorius a ajuns din nou in fata instantei de judecata, de aceasta data in ultima etapa a procesului in care sportivul a fost gasit vinovat de crima. Acum, judecatoarea Masipa trebuie sa decida care este sentinta in cazul barbatului.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.