Coșmar pentru 400 de tineri, într-o școală din Nigeria. De ce erau violați și torturați

62080603
AFP

Aproape 400 de persoane de sex masculin, între care și minori, au fost salvați dintr-o școală coranică din Nigeria, unde erau torturați și violați.

În timpul unei descinderi întreprinse joi într-o casă din cartierul Rigasa, poliţia din Kaduna a descoperit aproape 400 de elevi şi studenţi „de naţionalităţi diferite", închişi şi legaţi în lanţuri, în ceea ce mass-media denumeşte de atunci „casa ororilor", potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres.

Responsabilii instituţiei îi obligau să locuiască „în condiţii inumane şi degradante, sub pretextul că îi fac să înveţe Coranul şi să se redreseze", a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei statului Kaduna, Yakubu Sabo. Proprietarul instituţiei şi cei şase asistenţi ai săi au fost arestaţi, a precizat el.

În cele câteva fotografii difuzate de presa nigeriană, se poate vedea un copil cu spatele acoperite de răni sângerânde, cauzate în mod vizibil de lovituri cu biciul, un altul cu picioarele legate cu lanţuri de bare de fier, precum şi o mulţime de băieţi înghesuiţi într-o curte insalubră.

Poliţia a descoperit de asemenea „o cameră de tortură", unde elevii erau suspendaţi în lanţuri şi bătuţi, atunci când învăţătorii estimau că aceştia au comis o greşeală.

„Victimele au fost maltratate. Unele dintre ele au declarat că au fost violate de profesorii lor", a declarat Sabo.

Raidul poliţist a fost lansat ca urmare a unor plângeri repetate ale vecinilor, care suspectau că ceva anormal se întâmpla în interiorul şcolii.

Şcoala, deschisă în urmă cu circa zece ani, găzduia elevi aduşi de familiile lor pentru a studia Coranul, dar mai ales pentru a-i readuce „pe drumul cel bun" pe micii delincvenţi sau consumatori de droguri.

Nordul Nigeriei, majoritar musulman, găzduieşte un mare număr de „case de corecţie" mai mult sau mai puţin oficiale care propăvăduiesc un învăţământ religios strict, în absenţa unor structuri publice care să preia tinerii cu probleme.

Părinţii unora dintre victimele originare din Kaduna, convocaţi de poliţie, s-au declarat „șocaţi şi îngroziţi" atunci când au văzut starea în care se aflau copiii lor. Părinţii le duceau regulat mâncare copiilor şi erau autorizaţi să-i vadă doar o dată la trei luni

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62080597
Cum a ajuns semnul „OK” un simbol al urii, asociat cu supremația albilor

Gesticularea semnului „OK” a devenit acum un simbol al urii, conform unui raport emis de Liga Anti-Defăimare (ADL) din Statele Unite.

62080598
Gestul făcut de prinţul Harry în onoarea mamei sale, Diana, în turneul din Africa

Prinţul Harry a onorat "cu emoţie" vineri munca mamei sale, Diana, în Angola, păşind pe un drum construit pe un fost câmp de mine antipersonal unde prinţesa de Wales a mers cu puţin timp înainte de moartea ei, în 1997.

62077311
Ancheta care îl viza pe Didier Reynders, comisarul-desemnat al Belgiei, a fost clasată

Ancheta privind suspiciuni de corupție care îl viza pe Didier Reynders, candidatul Belgiei pentru postul de Comisar European, a fost clasată, a anunțat vineri parchetul din Bruxelles.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.