27 de șefi de stat și de guvern discută vineri, la Dublin, cum poate Europa să țină pasul cu Statele Unite și China, dar și ce riscuri aduce această tehnologie în viața de zi cu zi.
Oficialii vor vorbi și despre cine ar putea reprezenta blocul comunitar la negocierile de pace cu Rusia. Președintele Nicușor Dan spune că, deocamdată, Moscova nu dă semne că ar vrea cu adevărat să încheie războiul.
Avertismentul secretarului general NATO
La Dublin, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat că nici măcar țările aflate la mii de kilometri de Rusia nu sunt ferite de amenințările Moscovei.
Mark Rutte, secretarul general al NATO: Cele mai noi rachete rusești au nevoie de doar cinci minute în plus pentru a ajunge la Dublin, Amsterdam, Madrid sau Roma, față de timpul necesar pentru a ajunge la Tallinn sau Vilnius.
Concluzia summitului, care a reunit aproape 50 de lideri europeni, printre care și președintele României, a fost că țările trebuie să colaboreze mai strâns, inclusiv pentru a se apăra de atacurile cibernetice și dezinformare.
Nicușor Dan, președintele României: Aceste fenomene nu sunt suficient reglementate. Nu există, și nu vorbesc doar de România, instituții care să reacționeze suficient de repede pentru a repara dezechilibrul ilicit de difuzare a informației. Pentru moment, în cadrul Departamentului de Securitate Națională de la Cotroceni am înființat o secțiune care să se preocupe de spațiul informațional, o structură de 15 persoane.
Ziua de vineri este dedicată reuniunii celor 27 de lideri ai Uniunii Europene, care vor discuta, în premieră, despre inteligența artificială. Mai exact, cum poate Europa să își dezvolte propriile tehnologii, să țină pasul cu Statele Unite și China, dar și cum să protejeze locurile de muncă și să limiteze riscurile acestei tehnologii.
Intențiile Rusiei
Un alt subiect important este cine va reprezenta Europa la negocierile de pace cu Rusia. Europenii vor să aibă un cuvânt de spus la masa negocierilor, mai ales că se discută nu doar despre viitorul Ucrainei, ci și despre securitatea întregului continent. Deocamdată, nu există un acord asupra unui reprezentant comun. Președintele Nicușor Dan a spus însă că nu vede, deocamdată, nicio schimbare în atitudinea Rusiei.
Nicușor Dan, președintele României: Rusia nu vrea, de fapt, să negocieze. E bine că există discuții, dar, în momentul acesta, cel puțin iarna asta, estimarea mea este că nu se va întâmpla nimic la negocieri.
La summitul de la Dublin, șeful statului a discutat cu premierul Albaniei, cu președintele Azerbaidjanului și cu secretarul general al Consiliului Europei.
Una dintre cele mai importante întrevederi a fost cea cu Friedrich Merz, cancelarul Germaniei. Timp de aproximativ 40 de minute, cei doi au vorbit despre fondurile europene pentru următorii ani. Berlinul vrea un buget mai restrâns, o veste care ar putea afecta state precum România.