Ancheta care îl viza pe Didier Reynders, comisarul-desemnat al Belgiei, a fost clasată

62077311
Getty

Ancheta privind suspiciuni de corupție care îl viza pe Didier Reynders, candidatul Belgiei pentru postul de Comisar European, a fost clasată, a anunțat vineri parchetul din Bruxelles.

„Afacerea a fost clasată fără urmări pentru că nu există nicio infracţiune", a declarat pentru AFP Willemien Baert, purtător de cuvânt al parchetului, care confirmă un anunţ anterior al lui Didier Matray, avocatul lui Reynders, relatează Agerpres.

Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri, 2 octombrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European (PE), care are ultimul cuvânt în procesul de nominalizare a viitorului executiv european, care va intra în funcţiune de la 1 noiembrie.

Începând cu ora locală 09.00 (07.00 GMT), el urmează să răspundă întrebărilor eurodeputaţilor din două comisii parlamentare, Afaceri juridice şi Libertăţi civile, competente pentru portofoliul său de comisar, care va include justiţia şi statul de drept.

O anchetă în curs a justiţiei din Belgia risca să-l expună la audieri tensionate pe cel care deţine în prezent portofoliul externelor şi apărării, într-un guvern care gestionează afacerile curente ale ţării, notează France Presse.

Pe 14 septembrie, cotidienele belgiene L'Echo şi De Tijd au anunţat că au aflat de acuzaţiile împotriva lui Didier Reynders care au constrâns parchetul din Bruxelles să deschidă o anchetă preliminară.

Parchetul a confirmat informaţia, în timp ce Didier Reynders, citat de agenţia Belga, a dat asigurări că nu ştie despre o astfel de anchetă.

"Clientul meu a respins imediat toate acuzaţiile prin intermediul media", a declarat avocatul său pe 19 septembrie pentru AFP.

"Sper că lucrurile vor fi elucidate cât mai rapid posibil. Este evident că autorul acuzaţiilor este animat de voinţa de a face rău", a adăugat Matray.

Acuzatorul lui Reynders este un fost agent al Siguranţei de stat, serviciile de informaţii civile din Belgia.

El a raportat poliţiei că are cunoştinţă de plata unor mite cu prilejul atribuirii unor contracte publice la care au fost asociate serviciile ministrului, dar fără a aduce dovezi.

La 61 de ani, Didier Reynders, un liberal francofon, este unul dintre stâlpii scenei politice din Belgia.

El a deţinut posturi dintre cele mai prestigioase în guvernul belgian de 20 de ani, de la cel de finanţe până la cel de externe, ceea ce l-a făcut foarte cunoscut dincolo de frontierele ţării.

El a fost propus pentru un post de comisar european pe 24 august de premierul Charles Michel, într-un moment în care aproape toate celelalte state UE îşi desemnaseră candidatul.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62080592
Trump, amenințări voalate în mijlocul scandalului: "Ne ocupam altfel de spioni în trecut"

Tăvălugul pornit la Washington în direcția președintelui Donald Trump pare imposibil de oprit.

62080540
Românca găsită moartă după 3 luni în Spania. Descoperirea polițiștilor lângă rămășițele ei

Trupul tinerei a fost găsit pe un câmp, la trei luni după ce iubitul spaniol i-a anunțat dispariția. Individul a devenit principalul suspect și a fost arestat.

62080532
Incident rasist într-o școală din SUA. Gestul făcut de trei elevi

O elevă afro-americană în vârstă de 12 ani i-a acuzat pe trei colegi albi că au imobilizat-o și i-au tăiat codițele în stil afro cu foarfeca.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.