Cum a ajuns semnul „OK” un simbol al urii, asociat cu supremația albilor

62080597
iStock

Gesticularea semnului „OK” a devenit acum un simbol al urii, conform unui raport emis de Liga Anti-Defăimare (ADL) din Statele Unite.

Organizația a adăugat semnul pe lista simbolurilor și sloganurilor utilizate de extremiști, relatează CNN.

Gestul „OK”, format din apropierea degetului mare cu arătătorul într-un semn rotund, este înțeles la nivel mondial ca un simbol al acordului. Liga consideră că semnul, deși este folosit de majoritatea oamenilor cu sens pozitiv, a fost „corupt” de conotații negative.

Gestul „OK” și legăturile sale cu naționalismul au început ca o farsă a unor utilizatori ale site-ului 4chan, care l-au asociat în mod eronat cu supremația albilor, transmite ADL. Totuși, semnul a fost preluat în anul 2019 de mai mulți albi naționaliști.

„Cel puțin o parte a reprezentanților supremației albe au abandonat ideea ironică din spatele simbolului și l-au folosit ca o exprimare sinceră a supremației albilor”, se menționează într-un raport publicat de ADL.

Experții organizației asociază simbolul și cu australianul Brenton Tarrant, care a comis atacurile de la două moschei din Noua Zeelandă, în urma cărora 51 de persoane au murit. La puțin timp după ce a fost arestat, Tarrant a fost fotografiat gesticulând semnul „OK” în tribunal.

„Credem că autoritățile și publicul au nevoie să fie informați complet despre însemnătatea acestor imagini, care servesc drept un avertisment pentru prezența acestor indivizi într-o comunitate sau o școală”, a declarant Jonathan Greenblatt, directorul executiv al ADL.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62080598
Gestul făcut de prinţul Harry în onoarea mamei sale, Diana, în turneul din Africa
Prinţul Harry a onorat "cu emoţie" vineri munca mamei sale, Diana, în Angola, păşind pe un drum construit pe un fost câmp de mine antipersonal unde prinţesa de Wales a mers cu puţin timp înainte de moartea ei, în 1997.
62077311
Ancheta care îl viza pe Didier Reynders, comisarul-desemnat al Belgiei, a fost clasată
Ancheta privind suspiciuni de corupție care îl viza pe Didier Reynders, candidatul Belgiei pentru postul de Comisar European, a fost clasată, a anunțat vineri parchetul din Bruxelles.
62080592
Trump, amenințări voalate în mijlocul scandalului: "Ne ocupam altfel de spioni în trecut"
Tăvălugul pornit la Washington în direcția președintelui Donald Trump pare imposibil de oprit.