Coreea de Nord denunţă la ONU atitudinea Statelor Unite şi a Coreei de Sud

62091678
AFP

Coreea de Nord a denunţat luni, de la tribuna Adunării Generale a ONU, atitudinea SUA şi a Coreei de Sud, singurele responsabile, potrivit Phenianului, pentru absenţa progresului către o soluţie paşnică în peninsulă.

„De un an de zile, Coreea de Nord şi-a continuat cu bună credinţă eforturile pentru o pace durabilă în peninsula coreeană”, abţinându-se „să efectueze teste nucleare şi de rachete balistice intercontinentale timp de peste 20 de luni”, a subliniat ambasadorul nord-coreean la ONU, Kim Song, într-o sesiune prilejuită de raportul anual al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), conform Agerpres.

Această atitudine „este manifestarea cea mai clară a voinţei noastre sincere (...) de a răspunde dorinţei comunităţii internaţionale de pace şi stabilitate”, a adăugat el.

Însă, şi-a exprimat regretul diplomatul nord-coreean, „peninsula coreeană nu a ieşit din cercul vicios al tensiunilor, care poate fi în întregime imputat provocărilor politice şi militare ale SUA”.

Nici relaţia dintre cele două Corei nu a progresat, a mai spus Kim Song.

„Acest lucru este imputabil jocului dublu al autorităţilor sud-coreene”, care îşi afişează pe scena mondială dorinţa de pace, dar în culise se dotează cu „arme ultramoderne ofensive şi organizează exerciţii militare comune cu SUA care vizează Coreea de Nord”.

Convorbirile între SUA şi Coreea de Nord sunt într-un punct mort după eşecul summitului de la Hanoi, din februarie, dintre Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Washingtonul şi Phenianul nu au reuşit atunci să se înţeleagă asupra destructurării programului nuclear nord-coreean în schimbul unei ridicări ale sancţiunilor economice internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61748852
Președintele american care a dat mâna cu Ceaușescu, în stare gravă după mai multe lovituri la cap
Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost spitalizat luni pentru o intervenţie medicală la cap după o serie de căzături recente, a anunţat fundaţia care îi poartă numele, relatează AFP.
62091737
Mexicul îi acordă azil politic lui Evo Morales. Președintele demisionar a părăsit Bolivia
Fostul preşedinte bolivian Evo Morales, care s-a declarat ameninţat, a urcat luni seară într-un avion militar mexican care îl va transporta în Mexic, care i-a acordat azil politic.
62085656
Noi mărturii importante în ancheta pentru destituirea lui Trump. Ce ţară ar fi ameninţat
Un oficial de la Pentagon a vorbit despre confuzia şi preocuparea apărute în aparatul de securitate naţională al SUA.