Circa 60.000 de cutremure au fost înregistrate în sud-estul Turciei de la seismele devastatoare din februarie 2023

62423607
Getty

Circa 60.000 de cutremure au zguduit sud-estul Turciei de la seismele gemene devastatoare care au ucis zeci de mii de persoane pe 6 februarie 2023, potrivit datelor furnizate de Agenţia turcă de gestionare a dezastrelor.

Activitatea din zona de falie este urmărită îndeaproape în Turcia şi în regiunea înconjurătoare, a precizat, marţi, AFAD pe platforma de socializare X, fosta Twitter.

Epicentrul cutremurului din februarie, provincia Kahramanmaraş, a înregistrat de atunci o medie de 56 de cutremure pe zi, a indicat agenţia de presă Anadolu citând o declaraţiei făcută în această săptămână de Bülent Özmen de la Universitatea Gazi din Ankara.

Oraşul a înregistrat 399 de cutremure pe săptămână şi 1.730 pe lună în respectiva perioadă, potrivit lui Özmen.

Un cutremur cu magnitudinea 7,7 a lovit sud-estul Turciei în primele ore ale zilei de 6 februarie anul trecut, urmat de un alt seism cu magnitudinea 7,6 în aceeaşi zi.

Peste 53.000 de persoane au murit doar în Turcia, potrivit datelor guvernului turc, şi circa 6.800 în Siria vecină.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reînnoit promisiunile de a reconstrui regiunea Kahramanmaraş într-un mesaj postat pe X marţi la ora locală 4:17 a.m. - ora primului cutremur.

La scurt timp după cutremur, Erdogan îşi stabilise obiectivul ambiţios de a construi circa 300.000 de clădiri rezidenţiale în decurs de un an.

Guvernul său a ratat însă acest obiectiv. În weekend Erdogan a declarat că 200.000 de unităţi rezidenţiale pot fi gata până la sfârşitul anului 2024. 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62421009
Cadoul UE pentru fermierii care au protestat în ultima lună. Vestea surprinzătoare dată de Ursula von der Leyen
O nouă victorie pentru fermierii care au protestat în ultima lună, în mai multe țări, printre care și în România.
62423538
Primele imagini cu regele Charles după ce fost diagnosticat cu cancer. Cum a fost surprins suveranul
Vin mesaje de susținere din toată lumea pentru suveranul Marii Britanii, care a început tratamentul pentru cancer.  
62423530
Preşedinta Georgiei se opune ideii unei baze militare ruse în regiunea separatistă Abhazia
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, a avertizat marţi că eventuala stabilire a unei baze militare ruse în regiunea separatistă Abhazia ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii, transmite AFP.