Charles Michel: „Mă aştept ca subiectul Schengen să fie abordat în Consiliul European; vom avea probabil un schimb de opinii”

61842356

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

"Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi a Bulgariei. Vom avea probabil ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuala situaţie şi sper că va fi posibil să dăm un semnal că în următoarele luni vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese. Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European", a spus Charles Michel înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, transmite Agerpres.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a reiterat problema migraţiei. El a spus că Austria trebuie să sprijine Bulgaria şi România.

"Poziţia Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria şi România. Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă. (...) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România. În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş. Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face", a spus Karl Nehammer, înainte de reuniunea Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va ridica tema aderării României la spaţiul Schengen în Consiliul European, arătând că aderarea este posibilă în 2023.

"Voi ridica tema Schengen. (...) Este, o dată, foarte clar (...) că noi, românii, dorim să fim parte în spaţiul Schengen. Integrarea în spaţiul Schengen rămâne obiectiv strategic naţional şi rămâne obiectiv principal pentru mine, ca preşedinte al României, pentru perioada următoare. (...) Am văzut că există mulţi sfătuitori publici care creează aşteptări legate de Consiliul de astăzi şi de mâine. Pot să vă spun din capul locului că voi avea multe discuţii, voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, voi mai explica încă o dată de ce România trebuie să devină parte din spaţiul Schengen, dar soluţii practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI, care va fi mai bine pregătit", a spus şeful statului, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62310270
Emoții la bordul SSI. Misiunea a doi cosmonauți ruși a fost anulată în ultimul moment

Emoții la bordul Stației Spațiale Internaționale. Misiunea a doi cosmonauți ruși a fost anulată în ultimul moment, după ce controlorii de zbor au sesizat o defecțiune.

62310269
Momentul terifiant în care două persoane rămân suspendate la înălțime într-un parc de distracții | VIDEO

Un material video postat pe rețelele de socializare arată momentul terifiant în care coarda elastică ce susține o sferă se rupe și lasă două persoane suspendate în aer, într-un parc de distracții din Londra.

62303579
Zelenski: Rusia a creat ameninţări care ar putea depăşi tragedia de la Cernobîl

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat miercuri că Rusia a creat în acest an ameninţări care ar putea depăşi inclusiv tragedia din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl, transmite EFE, scrie Agepres. 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.