Incident îngrozitor în Germania. Cinci copii ar fi fost uciși de mama lor, care s-a aruncat apoi în fața unui tren

×
Publicitate

Trupurile neînsufleţite a cinci copii au fost găsite în apartamentul în care locuiau din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia locală.

Forţele de ordine urmăresc pista uciderii lor de către propria mamă, în vârstă de 27 de ani, care a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se în faţa unui tren, transmite Agerpres, care citează AFP, Reuters și dpa.

Mama ar fi fost grav rănită. Informaţia a fost confirmată pentru dpa de surse de securitate.

Alertată de bunica copiilor, poliţia a găsit cadavrele celor cinci copii, cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, în apartamentul tinerei aflat în oraşul Solingen, din landul Renania de Nord-Westfalia.

Mama ar fi sărit apoi în faţa unui tren la nivelul gării din Dusseldorf, la peste 35 de kilometri de domiciliul său.

Un alt copil al femeii, în vârstă de 11 ani, a scăpat cu viaţă, întrucât se afla la bunica lui.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62145851
Imagini șocante în Iași. O femeie a fost strivită de un TIR pe trecerea de pietoni
Scene dure joi dimineață în oraşul Târgu Frumos din judeţul Iași, unde o femeie a sfârșit sub un TIR. Camerele video din zonă surprind mașinile cum opresc la trecerea de pietoni.
62145840
Caz șocant pe litoral. Un militar de 38 de ani ar fi agresat sexual mai multe fetițe
Şoc pe litoral! Un militar de 38 de ani din Constanța este cercetat de poliţişti după ce ar fi agresat sexual mai multe fetiţe aflate în tabără la mare.
62145824
O bătrână din Neamț a fost bătută crunt de nepotul ei, eliberat condiționat din închisoare
Un individ de 38 de ani din județul Neamț, recidivist și eliberat anul trecut din închisoare, și-a bătut crunt bunica, o biată bătrână de 83 de ani.