Brexit, 2 variante de amânare. Ce date i-au oferit liderii UE lui May

62031095
Agerpres

Liderii europeni sunt dispuşi să acorde Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului dincolo de data prevăzută iniţial, 29 martie.

Uniunea Europeană este de acord cu amânarea Brexitului până pe 22 mai doar dacă acordul premierului Theresa May va fi aprobat, săptămâna viitoare, de parlamentul britanic. Dacă votul va fi unul negativ, ieșirea Marii Britanii din UE va fi amânată automat până pe 12 aprilie.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE 01:00 Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a precizat că liderii EU27 sunt pregătiţi și pentru varianta unui Brexit fără acord. 

"Doamnelor și domnilor, indiferent ce se întâmplă, suntem pregătiți pentru fiecare scenariu, inclusiv absența unui acord. Măsurile de urgență sunt în vigoare și continuăm să ne pregătim pentru dificultățile pe care Brexit le-ar putea crea", a declarat Juncker, potrivit CNN.

UPDATE 00:53 Președintele Consiliului UE, Donald Tusk, a confirmat că Theresa May a acceptat planul propus de liderii EU27. 

"Dacă Marea Britanie nu se decide până pe 12 aprilie să organizeze alegeri europarlamentare, o amânare prelungită a Brexit devine automat imposibilă."

UPDATE 00:45 Liderii UE au venit cu un plan prin care Brexit să fie amânat până pe 22 mai cu condiția ca acordul să fie votat de Parlamentul britanic, săptămâna viitoare. Dacă acordul va fi respins în Camera Comunelor, May are răgaz până la 12 aprilie să decidă dacă organizează alegeri europene. În aceste momente, planul îi este prezentat șefei Executivului britanic.

UPDATE 22:05 Liderii Uniunii Europene examinează acum diferite opţiuni de amânare a Brexit-ului, până la 7 mai, până la sfârşitul anului sau chiar varianta de a lăsa deschisă această dată, transmite Reuters, citând surse diplomatice. Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a dorit ca amânarea să fie acordată până la 22 mai cu condiţia ca parlamentul britanic să aprobe săptămâna viitoare acordul de retragere din Uniune. Franţa a respins însă varianta, iar ultima ofertă a fost 7 mai, indiferent dacă parlamentul britanic aprobă acordul sau nu.

În concluziile proiectului obţinut de Politico.eu, Consiliul propune ca 22 mai să fie termenul limită pentru ieşirea Marii Britanii din UE, cu o zi înainte de alegerile europarlamentare. Theresa May ceruse să amâne Brexit pentru 30 iunie. "Având în vedere că Marea Britanie nu doreşte să participe la alegerile europarlamentare, nu este posibilă o amânare după această dată”, se arată în concluziile documentului.

Şi Reuters a obţinut un document care arată că Uniunea Europeană va accepta cererea de amânare a Brexit-ului, până la data de 22 mai - iar asta doar dacă parlamentul britanic votează săptămâna viitoare acordul deja convenit privind retragerea Regatului Unit din UE, dar respins deja de două ori de Camera Comunelor, scrie Agerpres.

''Uniunea Europeană se angajează să accepte, înaintea datei de 29 martie 2019, o prelungire până pe 22 mai, cu condiţia ca Acordul de Retragere să fie aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare'', menţionează documentul citat.

''Dat fiind că Regatul Unit nu intenţionează să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, nicio prelungire nu este posibilă dincolo de această dată'', se argumentează în textul care este discutat în continuare de liderii europeni şi ar mai putea suferi modificări.

De asemenea, dacă Parlamentul de la Londra va respinge acordul, UE se pregăteşte pentru un Brexit no-deal, a avertizat preşedintele francez Emmanuel Macron.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62031070
Drama femeilor vândute de familie. Se pot întoarce acasă doar dacă își părăsesc copiii

Numeroase femei care fac parte din minoritatea Kachin trec prin clipe de coșmar.

62031052
Aplicaţia prin care nord-coreenii intră pe site-uri străine. Ce riscă cei care o folosesc

În ciuda eforturilor pe care autoritățile de la Phenian le fac ca să-și supravegheze cetățenii şi să-i împiedice să intre pe site-uri externe, unii dintre nord-coreeni au reușit să iasă din sistem cu ajutorul unei aplicații de mobil.

62031050
Un oficial rus a devenit viral pe internet. De ce s-a uitat cu lupa la laptop

Alexander Bastrykin, șeful Comitetului de Investigații al Rusiei, a devenit vedetă în mediul online după ce și-a folosit lupa ca să se uite la ecranul unui laptop.

Recomandări
Protest fermieri agerpres 19647908
Fermierii români sunt instigați pe rețele la noi proteste violente, deși solicitările lor sunt soluționate. Precizări oficiale

Fermierii români sunt instigați pe rețelele sociale de către anumite persoane să organizeze din nou proteste de amploare, care să devină apoi violente, deși solicitările lor au fost soluționate, atrage atenția MAI.

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Bloc risc seismic cutremur isu bucuresti 1 1
Fisură la un bloc din București. Experții au stabilit că nu e afectată structura de rezistență, oamenii au revenit în imobil

Specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii au constatat că nu este afectată structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, din București, aşa că a fost permis accesul locatarilor în bloc.