Bombardierele rusești se îndreaptă către Ucraina. Alerta aeriană a intrat în vigoare

62478055

Bombardiere şi drone ruseşti zboară înspre Ucraina, au avertizat forţele aeriene ale Kievului marţi dimineaţă, iar alerta aeriană este în vigoare într-o mare parte a ţării, la o zi după lovituri masive ale Rusiei asupra unor instalaţii energetice.

"Forţele aeriene ucrainene confirmă decolarea mai multor (bombardiere) Tu-95ms de la baza aeriană Engels (sud-vestul Rusiei). Rachetele ar putea intra în spaţiul aerian ucrainean în aproximativ două ore", au anunţat forţele aeriene ucrainene în jurul orei 04:00 (01:00 GMT), pe reţeaua de socializare Telegram, înainte de a raporta că şi drone de atac se îndreaptă spre ţară.

Pe de altă parte, două persoane au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în districtul Krîvîi Rih (Krivoi Rog, centrul Ucrainei), a anunţat pe Telegram responsabilul local Evgeni Sitnicenko, potrivit Agerpres.

Între timp, Ucraina pregătește răspunsul la bombardamentul masiv de luni cu avioane F-16, a declaat președintele Volodimir Zelenski.

Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi zeci au fost rănite luni, când au fost lansate rachete şi drone în mai mult de jumătate din regiunile Ucrainei.

Zelenski mobilizează avioanele F-16

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că pregăteşte răspunsul ţării sale la acest atac, prin utilizarea avioanelor F-16 şi operaţiunea în curs de desfăşurare în regiunea Kursk, transmite BBC, preluat de News.ro.

Zelenski, a avut o lungă conversaţie cu comandantul-şef Sîrski, despre respingerea acestui atac cu rachete,

„Răspunsul nostru la Rusia - îl pregătim, utilizarea avioanelor F-16 şi operaţiunea în curs de desfăşurare în regiunea Kursk. Ne continuăm acţiunile în zonele desemnate, după cum este necesar pentru Ucraina. În ultima zi, am obţinut mai mult control şi am adăugat încă o dată la „fondul nostru de schimb”, a transmis Zelenski pe Facebook.

Comandantul suprem a dat raportul, de asemenea, cu privire la situaţia de pe frontul din Doneţk, atât separat, cât şi în cadrul reuniunii Statului Major, concentrându-se pe direcţia Pokrovsk, care rămâne cea mai dificilă, cu cele mai grele atacuri ruseşti, precum şi pe direcţiile Vremivka, Toretsk şi Kurakhove.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Primul aeroport din lume unde pasagerii nu vor avea nevoie de documente de călătorie. Ar putea utiliza recunoașterea facială

De anul viitor, călătorii ar putea să nu mai fie nevoiți să prezinte cartea de îmbarcare pentru zborurile de la Aeroportul Internațional Zayed din Abu Dhabi.

De ce este acuzat de fapt fondatorul Telegram, miliardarul Pavel Durov, în Franța. ”Sunt 12 infracțiuni”

Fondatorul aplicaţiei de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, este audiat în Franţa, în cadrul anchetelor lansate pentru infracţiuni legate de "crima organizată", inclusiv pentru refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor.

Benjamin Netanyahu, avertisment către liderul Hezbollah, după schimbul masiv de lovituri: „Nu s-a terminat aici!"

Numeroși responsabili internaționali se declară „profund îngrijorați” după ce Israelul și mișcarea Hezbollah din Liban au lansat cel mai mare schimb de lovituri dincolo de frontieră de la începutul războiului din Gaza.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.