Blinken, discuții despre sprijinul pentru Ucraina la o reuniune NATO. Va face apoi o vizită în Republica Moldova

62431753

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se va deplasa săptămâna viitoare în Cehia şi Republica Moldova, urmând ca la Praga să participe la o reuniune informală a miniştrilor de Externe din ţările NATO.

Asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, James O'Brien, le-a declarat reporterilor că reuniunea va pregăti decizii ce vor fi adoptate la summitul NATO din iulie de la Washington, a indicat vineri Departamentul de Stat într-un comunicat, notează Reuters.

„Nu anticipăm că va exista o invitaţie pentru Ucraina de a se alătura NATO, dar credem că va exista o demonstraţie substanţială de sprijin faţă de Ucraina, care acţionează pentru a câştiga războiul”, a menţionat O'Brien.

Aceasta va include sprijin NATO pentru construirea viitoarei forţe a Ucrainei şi pentru reformele necesare aderării ei la UE şi NATO, a indicat el.

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că Washingtonul se axează pe a face astfel încât ca Ucraina să aibă succes atât pe câmpul de luptă, cât şi atunci când va decide să facă pace cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că negocierile de pace cu Ucraina trebuie reluate, dar că Rusia va trata doar cu lideri legitimi de la Kiev.

Putin a mai spus că negocierile ar trebui să reflecte ”realităţile de astăzi de pe teren”.

„Nu îl vedem pe preşedintele Putin ca fiind interesat de pace acum”, a reacţionat O'Brien. „Suntem interesaţi permanent să vedem că, atunci când Ucraina este pregătită să facă pace, este capabilă să facă acest lucru în termeni care sunt un succes pentru Ucraina”, a adăugat el.

O'Brien a mai spus că Rusia nu ar putea să atace oraşe şi ţinte ucrainene în acest fel fără sprijin din partea Chinei în război.

„Noi am spus clar că vom lua măsuri suplimentare împotriva actorilor chinezi implicaţi şi suntem în consultări cu colegii noştri europeni”, a avertizat el.

Potrivit comunicatului Washingtonului, Blinken se va întâlni de asemenea cu ministrul de Externe ceh Jan Lipavsky şi cu alţi oficiali de rang înalt pentru discuţii despre continuarea sprijinului pentru Ucraina, colaborarea în ce priveşte modernizarea apărării şi aprofundarea legăturilor în domeniul energiei.

În Republica Moldova, Blinken va avea discuţii pe tema sprijinului american faţă de progresele acestei ţări pe drumul aderării la Uniunea Europeană, precum şi pe tema securităţii energetice, se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
China îl acuză pe noul preşedinte taiwanez că împinge țara spre război. „Aceasta se numeşte joaca cu focul”

China l-a acuzat vineri pe noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te că împinge insula spre "război" şi a ameninţat să reacţioneze şi mai puternic până la "reunificarea completă a patriei", în a doua zi a unor manevre militare de amploare.

Proiectul de tratat privind pandemiile a picat. "Din moment ce aţi făcut tot posibilul, nu trebuie să existe regrete"

Negocierile pentru un proiect de tratat privind pandemiile s-au încheiat fără un acord vineri seara, după mai bine de doi ani de eforturi pentru realizarea acestui obiectiv, relatează AFP şi dpa.

Iranul respinge ipoteza unui act criminal în cazul prăbuşirii elicopterului preşedintelui Ebrahim Raisi

Armata iraniană a respins ipoteza unui act criminal în cazul prăbuşirii elicopterului în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe şi alte şase persoane, a anunţat vineri presa de stat, citată de AFP.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.