Bila de foc apărută brusc pe cerul Kievului. Ce ar fi fost, de fapt, obiectul misterios. VIDEO

62340982

Un flash observat pe cerul Kievului, care a stârnit o mulţime de reacţii pe reţelele de socializare. Cel mai probabil a fost vorba despre un meteorit, a transmis agenția spațială ucraineană, informează joi AFP.

Miercuri seara,"în jurul orei 22:00 (19:00 GMT), s-a observat strălucirea unui obiect aerian pe cerul Kievului", a declarat şeful administraţiei militare a capitalei Ucrainei, Serhii Popko, pe Telegram.

"Conform informaţiilor iniţiale, acest fenomen este consecinţa căderii unui satelit NASA pe Pământ", a adăugat el.

Agenţia spaţială americană a anunţat la începutul săptămânii că un satelit cu o greutate de aproximativ 300 de kg va reveni miercuri în atmosferă la o oră necunoscută.

Ulterior, agenția spațială ucraineană a transmis că flashul s-a datorat probabil unui meteorit, pista căderii unui satelit şi cea a unui sistem de armament fiind excluse.

"Nu putem identifica exact obiectul. Ipoteza noastră este că este un meteorit, dar ne lipsesc datele pentru a stabili natura exactă", a declarat pentru France Presse şeful adjunct al centrului de control al agenţiei spaţiale a Ucrainei, Igor Kornienko.

"Instrumentele de observare au înregistrat o explozie puternică, noi am înregistrat-o şi am stabilit unde a avut loc" pe cer, a adăugat el.

Potrivit acestuia, agenţia nu a putut "evalua dimensiunea" corpului care a pătruns în atmosfera Pământului, provocând fulgerul. Pe de altă parte, acesta nu a lovit solul.

"Conform datelor noastre, nu a ajuns pe Pământ, nu a existat niciun impact, dat fiind că nu există date seismice", a explicat Kornienko.

Puţin mai devreme, administraţia militară a capitalei Ucrainei a recunoscut că s-a înşelat cu o zi înainte afirmând că fenomenul ar fi fost cauzat de căderea unui satelit NASA, ceea ce agenţia spaţială americană infirmase la rândul ei.

"Le revine experţilor să afle ce a fost exact", a indicat Serghei Popko, şeful administraţiei militare a oraşului, pe Telegram.

"Cel mai important lucru este siguranţa Kievului şi a locuitorilor săi. Nu a fost un atac cu rachete şi apărarea noastră antiaeriană nu şi-a folosit armele", a precizat el.

Val de reacții pe rețelele de socializare

Un jurnalist AFP a observat un fulger pe cer, care nu a fost urmat de niciun sunet.

Alerta aeriană a fost activată, a subliniat Popko, precizând totodată că "apărarea antiaeriană nu a intrat în acţiune".

La scurt timp, Forţele Aeriene Ucrainene au susţinut, de asemenea, că flash-ul a avut "legătură cu căderea unui satelit/meteorit", afirmând totodată că acest lucru nu a fost încă clarificat.

"Reţelele sociale se distrează răspândind meme cu farfurii zburătoare, dar vă rugăm să nu folosiţi sigla oficială a Forţelor Aeriene pentru a crea meme", a adăugat forţa.

Luni, într-un comunicat, NASA a spus că se aşteaptă ca cea mai mare parte a satelitului Rhessi să fie distrus în momentul intrării în atmosferă."Dar este de aşteptat ca unele componente să supravieţuiască", a spus agenţia spaţială americană, adăugând că riscul de a răni pe cineva pe Pământ este scăzut, de aproximativ o şansă la 2.467.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Meta a început cea mai recentă rundă de concedieri a sa, concentrându-se pe angajaţii tehnici

Ca parte a celei mai recente runde de reduceri de locuri de muncă anunţat de Meta în martie, compania a început miercuri să concedieze angajaţi din funcţii tehnice, transmite CNBC, conform News.ro. 

SUA dețin tehnologie nucleară sensibilă în Ucraina. Avertismentul trimis Rusiei

Statele Unite avertizează Rusia să nu se atingă de tehnologia nucleară americană de la centrala Zaporojie, dezvăluie CNN. Informația a fost confirmată și de autoritățile ucrainene.  

Familia lui Michael Schumacher pregătește un proces cu revista Die Aktuelle. Au publicat un „interviu” cu legenda Formulei 1

Familia lui Michael Schumacher intenționează să dea în judecată o revistă germană care a publicat un interviu generat de o inteligență artificială, cu legenda Formulei 1.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!