Avion prăbuşit lângă aeroportul Lviv din Ucraina. Ar fi rămas fără carburant

62082228

Potrivit primelor informaţii, un avion militar ucrainean, Antonov-12, a aterizat forţat sau s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Lviv din Ucraina. Un consilier local a declarat că sunt mai multe victime, fără a preciza numărul lor. 

Avionul cargo a dispărut de pe radar, vineri în jurul orei locale 07:00, scrie unian.ua.

“La ora 07:29, un membru al echipajului a anunțat că avionul A-12 a fost nevoit să aterizeze de urgență. La ora 07:46, aeronava a fost descoperită la 1,5 kilometri distanță de pista aeroportului. Nu au fost observate semne de incendiu”, a declarat un reprezentant al Serviciului de Urgență ucrainean.

Pe de altă parte, consilierul local Igor Zinkevich a transmis pe pagina sa de Facebook că la bordul avionului se aflau șapte persoane. Potrivit oficialului ar exista victime în urma incidentului aviatic. Acesta a specificat că ar fi vorba de 3 morți și mai mulți răiți. 

Informația privind decesul mai multor membri ai echipajului a fost transmisă și de ministrul Infrastructurii, Vladyslav Krykliy. Acesta a anunțat că ar fi vorba de cinci morți.

Cursa Vigo (Spania) – Istanbul (Turcia) ar fi trebuit să aterizeze în Lviv pentru a se reaproviziona, însă înainte de aterizare a dispărut de pe radar.

Și șeful Serviciului Migraţional de Stat al Ucrainei, Maxim Sokoliuk, a transmis, pe Facebook, că în aeronavă se aflau șapte membri ai echipajului. Potrivit acestuia, avionul a aterizat de urgență în apropierea unui sat. “Sunt mai mulți morți, potrivit primelor informații. Aterizarea de urgență s-a produs pe fondul lipsei de combustibil. O anchetă a fost deschisă în acest caz”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentrau a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTaV penatru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Metropola care a interzis fumatul pe cea mai importantă arteră comercială

Aleea comercială Bourke Street Mall din oraşul australian Melbourne a fost declarată zonă în care nu se fumează, devenind astfel cel mai cunoscut spaţiu în aer liber din Australia în care nu se va simţi miros de fum de ţigară.

Fraudă prin telefon. Un român a convins un bătrân din Irlanda să-i dea acces la conturi

Un bătrân din Irlanda a fost păcălit să își ofere datele de cont unui așa-zis operator al companiei de telefonie și să transfere sume mari de bani către un cont bancar din România.

Primarul unui oraș american a furat 87.000$ din programul de baschet pentru tineret

Primarul unui oraș american a furat o sumă considerabilă din programul de baschet pentru tineret. Frank Gilliam și-a recunoscut vinovăția și a demisionat. 

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.