Avertizare pentru românii care călătoresc în Bulgaria. Sunt anunţate ninsori şi vânt puternic

61935938

MAE informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că, luni şi marţi, întreg teritoriul ţării vecine va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, însoţite de vânt puternic.

Potrivit unui comunicat al MAE au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică:

* Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în regiunile Vidin, Montana, Vraţa, Pleven, Loveci, Veliko Târnovo, Gabrovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad, Silistra şi Şumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-30 l/m2, fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec., cu rafale de până la 24 m/sec. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă;

* Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi vânt puternic în Dobrici, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Haskovo şi Kârdjali. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, care, spre orele târzii ale după-amiezii, se va transforma în ninsoare. Valorile atinse vor fi de 20-40 l/m2. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec;

* Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în regiunile Sofia Regiune, Sofia, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolian, Plovdiv şi Stara Zagora. Vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în cantităţi cuprinse între 15-25 l/m2 , fapt care va duce la formarea stratului de zăpadă. Vântul va atinge o viteză medie de 14-19 m/sec, cu rafale de până la 24m/sec. Condiţiile meteorologice vor fi prielnice formării troienelor de zăpadă.

MAE recomandă urmărirea cu atenţie a situaţiei din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri care traversează aceste regiuni să fie închise circulaţiei rutiere.

Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMĂ (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61935936
Starea românului împușcat în New York. Victima se afla în vacanță în momentul atacului

Trei bărbați, între care un turist român care trecerea întâmplător prin zonă, au  fost împușcați duminică după amiază, în Manhattan, la doar câțiva pași de clădirea Empire State Building.

61935924
Angela Merkel, nou pas către constituirea unui nou guvern

Angela Merkel a mai făcut un pas spre construirea unui nou guvern. Partidul Social-Democrat a anunţat începerea unor discuţii formale cu partidul conservator, pentru conturarea unei coaliţii în parlament.

61935921
Atentat cu 3 morţi, în Thailanda. Poliţia acuză o "revoltă musulmană"

Atac sângeros în centrul oraşului Yala din sudul Thailandei.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.