Autoritățile instituie o „zonă sigură” pentru femei, la petrecerea de Anul Nou din Berlin

×
Publicitate

Organizatorii petrecerilor în aer liber care vor avea loc, de Anul Nou, la Berlin au decis instituirea în premieră a unei „zone sigure” pentru femei, ca urmare a valului de agresiuni sexuale de la trecerea dintre anii 2015 și 2016.

Noile măsuri de securitate sunt prevăzute pentru petrecerea care va avea loc la Poarta Brandenburg din Berlin și urmăresc să prevină apariția de incidente similare celor de acum doi ani, când mii de femei au reclamat la poliție că au fost victimele agresiunilor sexuale la celebrările de Revelion din orașul german Koln, informează BBC News.

Victimele au susținut că ar fi fost atacate de imigranți, ceea ce a stârnit dezbateri aprinse cu privire la afluxul de refugiați. În 2015, 1,1 milioane de refugiați au sosit în Germania, în încercarea de a scăpa de violențele din Siria și Irak.

La petrecerea organizată, în acest an, la Berlin, sunt așteptate zeci de mii de persoane. Astfel, vor fi luate stricte măsuri de securitate: oamenilor li se va interzice să vină cu bagaje mari sau cu băuturi alcoolice.

Astfel, femeile care se simt agresate vor putea să petreacă Revelionul într-o zonă „sigură”, special amenajată pentru ele. Totodată, poliția le îndeamnă să ceară ajutor dacă se simt amenințate și să poarte asupra lor genți mici, fără obiecte personale valoroase.

Și la Koln, oficialii au luat măsuri încă de anul trecut. Astfel, a fost instituit „un punct de securitate”, unde lucrători sociali și psihologi pot discuta cu victimele.

Cu toate acestea, ideea unei „zone sigure” pentru femei nu a fost privită cu ochi buni. Criticii spun că această inițiativă nu se adresează atacatorilor, iar alții susțin că promovează discriminarea între persoane de sex opus.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61931189
O româncă a murit într-un spital din Spania, după ce a așteptat 12 ore să i se ofere îngrijiri medicale

O româncă de 64 de ani a murit, într-un spital din Spania, după ce a petrecut 12 ore în sala de așteptare, fără să îi fie acordată asistență medicală.

61908517
Secretarul general al NATO: În 2018, mă aștept la o comunicare mai intensă cu Rusia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, vineri, că se așteaptă ca, în 2018, dialogul dintre Alianță și Rusia să se intensifice, atât la nivel politic, cât și în ceea ce privește canalele militare de comunicare.

61931145
Patru nave nord-coreene, sub interdicția ONU. China a salvat alte șase

ONU a interzis joi accesul în porturile lumii a 4 nave nord-coreene suspectate că transportă mărfuri interzise de sancţiunile internaţionale impuse Phenianului, dar nu a putut să includă pe listă alte şase din cauza opoziţiei Beijingului, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.