Atac masiv în Kiev înaintea negocierilor de pace dintre ruși și americani. Trump speră la încetarea focului în Marea Neagră

×
Publicitate

O delegaţie americană poartă discuţii cu oficialii ruşi şi va încerca să obţină progrese către o încetare a focului pe Marea Neagră şi o încetare mai largă a violenţelor, asta în timp ce Moscova continuă atacurile asupra Kievului.

Aşa-numitele discuţii tehnice au loc în contextul în care preşedintele american Donald Trump îşi intensifică demersurile pentru încetarea asaltului Rusiei împotriva Ucrainei, care durează de trei ani. Săptămâna trecută, el a discutat atât cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin.

O sursă informată cu privire la planificarea discuţiilor a declarat că partea americană este condusă de Andrew Peek, director senior în Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe, şi de Michael Anton, oficial senior al Departamentului de Stat. Aceştia s-au întâlnit cu ucrainenii duminică seara şi intenţionează să discute cu ruşii luni.

Rusia va fi reprezentată de Grigori Karasin, un fost diplomat care este în prezent preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe a Consiliului Federaţiei, şi de Sergei Beseda, consilier al directorului Serviciului Federal de Securitate (FSB).

Casa Albă speră la o încetare a luptelor în Marea Neagră

Casa Albă afirmă că scopul discuţiilor este de a ajunge la o încetare a focului pe Marea Neagră, care să permită fluxul liber pentru transportul maritim.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, a declarat duminică în emisiunea „Face the Nation” de la CBS că delegaţiile americană, rusă şi ucraineană se află în aceeaşi clădire din Riad.

Dincolo de o încetare a focului pe Marea Neagră, a spus el, echipele vor discuta despre „linia de control” între cele două ţări, vorbind despre „măsuri de verificare, menţinerea păcii, îngheţarea liniilor (de front) acolo unde sunt”. El a spus că se discută despre „măsuri de consolidare a încrederii”, inclusiv întoarcerea acasă a copiilor ucraineni luaţi de Rusia.

Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, şeful delegaţiei ucrainene, a declarat pe Facebook că discuţiile americano-ucrainene de duminică au inclus propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice.

Rușii poartă negocieri de pace în timp ce atacă Kievul

Rusia a lansat peste noapte al treilea atac aerian consecutiv asupra Kievului, rănind o persoană şi avariind mai multe case în regiunea din jurul capitalei ucrainene, a anunţat luni guvernatorul regional al Kievului, relatează Reuters.

O persoană în vârstă de 37 de ani a fost rănită de şrapnel în partea superioară a corpului şi la cap, a declarat guvernatorul Mîkola Kalaşnîk într-o postare pe Telegram. „Persoana a fost spitalizată”, a precizat Kalaşnîk.

De asemenea, un alt atac a avut loc duminică seara în regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei. O femeie în vârstă de 54 de ani a fost rănită şi ferestrele unor blocuri de locuinţe cu mai multe etaje au fost deteriorate, a declarat administraţia regiunii pe Telegram.

Scara completă a atacului de peste noapte nu a fost imediat clară. Rusia nu a făcut niciun comentariu imediat. Ambele părţi neagă că ar viza civili în războiul pe care Rusia l-a început prin invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022.

Kievul, regiunea înconjurătoare şi jumătatea estică a Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian mai multe ore începând de duminică seara.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62526009
Amenințată de Trump, Canada organizează alegeri legislative anticipate în aprilie. Carney: „Suntem în cea mai mare criză”

Mark Carney, prim-ministrul Canadei, a anunţat că vor avea loc alegeri legislative anticipate în data de 28 aprilie. Scrutinul vine într-un moment în care Canada este angajată într-un război comercial cu Statele Unite ale lui Donald Trump.

62530158
Papa Francisc cere încetarea luptelor în Fâșia Gaza după ieșirea din spital: „Cer ca armele să fie reduse la tăcere imediat”

Papa Francisc a cerut duminică încetarea "imediată a atacurilor israeliene în Fâşia Gaza, precum şi reluarea dialogului pentru a obţine eliberarea "tuturor ostaticilor" şi o "încetare a focului definitivă", relatează AFP.

62530156
Emisarul preşedintelui Trump susține că Vladimir Putin nu intenţionează "să preia toată Europa"

Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, a declarat că nu crede că Vladimir Putin doreşte "să preia toată Europa", relatează duminică AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.