Atac armat într-un cămin de muncitori din Africa de Sud. 11 persoane au murit, între care un copil de trei ani

62596844
Shutterstock

Bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt sâmbătă un cămin de muncitori din Pretoria, capitala Africii de Sud, ucigând 11 persoane, între care un copil de trei ani şi doi adolescenţi, a anunţat poliţia, transmite AFP.

Acest atac este cel mai recent dintr-o serie de atacuri armate în masă care au şocat ţara cu 63 de milioane de locuitori, sătulă de criminalitatea endemică.

"Pot confirma că, în total, s-a tras asupra a 25 de persoane", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Athlenda Mathe, adăugând că 14 dintre acestea au fost spitalizate.

Zece persoane au murit la faţa locului în oraşul Saulsville, situat la 18 km vest de Pretoria, iar o a unsprezecea a murit la spital, potrivit aceleiaşi surse.

Trei bărbaţi înarmaţi au intrat în local în jurul orei 4:30 (2:30 GMT) şi au deschis focul la întâmplare asupra unui grup de bărbaţi care consumau alcool.

Printre cei ucişi se numără doi adolescenţi, în vârstă de 12 şi 16 ani.

Este vorba despre "un incident foarte regretabil. Poliţia a fost alertată abia în jurul orei 6:00", a comentat Mathe.

Motivul atacului armat rămâne necunoscut şi nu s-au efectuat arestări.

Africa de Sud, cea mai industrializată naţiune a continentului, se confruntă cu o criminalitate şi corupţie endemice, alimentate de reţele organizate.

Deşi mulţi oameni deţin legal arme de foc pentru protecţie personală, numărul armelor ilegale aflate în circulaţie este mult mai mare.

Între aprilie şi septembrie, aproximativ 63 de persoane au fost ucise zilnic în Africa de Sud, conform datelor poliţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62596825
Administrația Trump extinde interdicția de călătorie pentru cetățenii din peste 30 de țări

Administrația Trump va extinde interdicția de călătorie pentru cetățenii din peste 30 de țări, a anunțat secretarul pentru securitate internă Kristi Noem, după atacul comis de un cetățean afgan asupra a doi membri ai Gărzii Naționale.

62244281
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică: Scutul protector al centralei nucleare de la Cernobîl a fost deteriorat

Scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl nu își mai poate asigura funcția de siguranță după avariile provocate de un atac cu drone atribuit Rusiei, avertizează AIEA.

62529238
Kaja Kallas, despre strategia de securitate a SUA: Washingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei

Statele Unite ale Americii rămân "cel mai mare aliat" al Uniunii Europene, a afirmat sâmbătă şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, după publicarea noii strategii de securitate a SUA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.