Atac armat în SUA. Cel puțin patru persoane au murit, iar alte zece au fost rănite

62595237
Shutterstock

Cel puţin patru persoane au murit şi alte zece au fost rănite în împuşcături care au avut loc sâmbătă seara în Stockton, un oraş din statul California, în vestul Statelor Unite.

Incidentul are loc în timpul weekendului prelungit de Ziua Recunoştinţei, conform unui anunţ făcut de poliţia locală, transmite duminică AFP.

"Putem confirma că, în acest stadiu, aproximativ 14 persoane au fost atinse de gloanţe şi că patru victime au murit", a scris, într-un comunicat pe X, biroul şerifului din comitatul San Joaquin, a cărui capitală este Stockton.

Poliţia a precizat că este posibil ca aceste împuşcături să fie "ţintite".

Mai multe focuri de armă au fost semnalate sâmbătă seara pe o şosea din Stockton, a declarat biroul şerifului, precizând că ancheta este în curs şi informaţiile sunt extrem de "limitate".

"Anchetatorii examinează toate posibilităţile (...) şi lucrează pentru a stabili circumstanţele care ar fi putut conduce la această tragedie", a mai scris poliţia locală în comunicatul său.

Aceste împuşcături au avut loc după un atac deliberat miercuri, în capitala federală Washington, când un cetăţean afgan în vârstă de 29 de ani, refugiat în SUA din 2021, a ucis o tânără militară din Garda Naţională şi a rănit grav un soldat.

Atacurile armate, o problemă recurentă în SUA

Cu mai multe arme de foc în circulaţie decât locuitori, SUA au cea mai ridicată rată a mortalităţii cauzate de arme de foc dintre toate ţările dezvoltate.

Masacrele sunt un flagel recurent pe care guvernele americane nu au reuşit până în prezent să îl combată, mulţi americani rămânând foarte ataşaţi de armele lor.

Dacă se exclud sinuciderile, cel puţin 16.700 de persoane au fost ucise cu arme de foc în 2024.

De la asasinarea în septembrie a influencerului popular în rândul tineretului conservator şi trumpist, Charlie Kirk, societatea americană, extrem de polarizată, se teme de o creştere a actelor de violenţă politică cu armă de foc.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62595233
Kievul negociază cu emisarii lui Trump un plan de pace. Mesajul lui Volodimir Zelenski înainte de întâlnirea crucială din SUA

Delegația ucraineană discută duminică, cu reprezentații administrației Trump, ultimele detalii ale planului comun de pace.

62595198
Incidentul care a dus la update-ul masiv al avioanelor Airbus A320. Peste 6.000 de nave au avut nevoie de actualizare

Zborurile au revenit la normal, la o zi după ce compania Airbus a anunțat că multe dintre avioanele sale vor rămâne o vreme la sol, pentru o actualizare de software.

62595193
Ungaria nu are nevoie de permisiunea UE pentru vizitele lui Orban la Moscova, susține ministrul ungar de externe

Ungaria duce o politică externă independentă şi nu are nevoie de permisiunea Uniunii Europene pentru a discuta cu Rusia, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.