Ancheta în cazul tragediei din Bulgaria se desfăşoară cu dificultate. Tahograful autocarului este complet distrus

×
Publicitate

Este doliu național, joi, în Macedonia de Nord şi Bulgaria, după cumplitul accident în care şi-au pierdut viaţa 46 de oameni.

Jumătate dintre ei veneau din acelaşi sat macedonean. Ancheta se desfăşoară cu dificultate, pentru că tahograful autocarului, care ar fi trebuit să înregistreze viteza sau eventualele probleme tehnice, a fost distrus complet în incendiu. Asadar, autorităţile se bazează acum doar pe martori, pentru a lămuri ce s-a întâmplat. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

În Macedonia de Nord, tragedia petrecută pe şoseaua din Bulgaria a lăsat urme adânci. Sute de oameni au lasat un buchet de flori şi o candelă pe un altar improvizat în centrul capitalei, în semn de omagiu pentru cei 46 de morţi intre care 12 copii.

Anisa este una dintre victimele care au pierit în teribilul accident din Bulgaria. Avea 14 ani şi era elevă la această şcoală dintr-un sat aflat în sudul capitalei macedonene Skopje.

Fati Iseni, rudă a patru din pasagerii uciși în Bulgaria: „Patru persoane din familia noastră erau în acest autobuz de la Istanbul spre Skopje. Anisa era cea mai mică, 14 ani. Mama ei Fikrije Iseni avea 37 de ani, şi mai erau unchiul nostru Hamdi şi soţia lui”.

Jumătate dintre victime erau din această localitate. Întreaga comunitate este în stare de şoc, pentru că toţi aveau rude sau cunoştinţe printre cei care s-au prapadit.

Azem Sadiku, primarul orașului Studenicani: „Sunt în jur de 20 de morţi şi patru răniţi din comunitatea noastră. Toţi suntem profund afectaţi, familiile lor în special”.

În altă şcoală, de data asta din Skopje, elevii deplâng moartea a 6 colegi.

Kamil Imeri, profesor: „Doi dintre elevii mei au murit, împreună cu mamele lor. E tragic, e foarte multă durere”.

La acest spital din Sofia sunt internați cei șapte supraviețuitori. Erau pe locurile din spate și au reușit să iasă din autocarul cuprins de flăcări, după ce au spart geamul.

Maya Argirova, medic: „Șase pacienți sunt internați în secția pentru arsuri și chirurgie plastică, încă unul este la secția de traumatologie. Toți sunt în stare stabilă. Primesc ajutor psihologic”.

Ancheta se anunţă extrem de dificilă, pentru că autorităţile nu au prea multe informaţii la îndemână.

Ivan Georgiev, reporter BTV: „Martorii le-au spus jurnaliştilor că autocarul mergea îngrijorător de repede pe autostradă în acea noapte. Autorităţile nu vor putea să confirme aceste informaţii cu datele de pe tahograf, pentru că a fost distrus complet în incendiu”.

Autocarul nu era înregistrat pentru călătorii internaționale, spun autoritatile de la Skopje.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62226565
Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la colon

Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri din colonul lui Joe Biden, informează Reuters şi CNN, citate de Agerpres.

62226536
Englezii ar putea rămâne fără băuturi alcoolice de Crăciun din lipsă de şoferi de camion. ”Vom aluneca în haos”

Marea Britanie ar putea să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu băuturi alcoolice în perioada sărbătorilor de Crăciun, dacă Guvernul nu îşi intensifică eforturile pentru a remedia un deficit de şoferi de camion.

62226514
Amy Winehouse nu a fost uitată. Britanicii au deschis o expoziţie dedicată regretatei cântăreţe

O expoziţie dedicată cântăreţei Amy Winehouse a fost deschisă la Muzeul de Design din Londra, pentru a marca un deceniu de la moartea artistei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.