Analiză: Moștenirea lui Xi Jinping, o luptă contracronometru pentru supremație istorică. Timpul devine un adversar
Parada militară organizată recent de China, care a captat atenția întregii lumi, a fost mai mult decât o simplă demonstrație de forță și fast, scrie The Conversation într-o analiză privind moștenirea și viitorul liderului chinez.
Parada militară a reprezentat o declarație clară: liderul chinez Xi Jinping se vede într-o cursă contra cronometru pentru a-și asigura un loc de necontestat în istorie.
Pentru Xi Jinping, care a împlinit de curând 72 de ani, reunificarea cu Taiwanul nu este doar un obiectiv politic, ci adevărata bijuterie a coroanei – realizarea care l-ar propulsa deasupra lui Mao Zedong și i-ar consolida statutul de cel mai important lider din istoria modernă a Chinei.
Momentul ales pentru paradă și modul în care aceasta a fost organizată au transmis clar sentimentul de urgență: o demonstrație de putere desfășurată în fața liderilor străini și a camerelor de luat vederi, cu ocazia unei aniversări strategice, la Beijing.
Mao, fondatorul Republicii Populare Chineze, a reușit să unifice țara sub conducerea Partidului Comunist, dar a lăsat-o izolată și sărăcită.
Xi Jinping vrea să încheie misiunea începută de Mao, punând capăt, în mod formal, războiului civil dintre comuniști și naționaliști, prin anexarea insulei Taiwan - un gest care i-ar garanta un loc privilegiat în istoria Partidului, mai scrie sursa citată.
Însă timpul nu este un aliat. În interiorul Partidului Comunist Chinez, loialitatea este adesea oportunistă, iar rivalii sunt în permanență în căutare de vulnerabilități.
Un exemplu elocvent este anul 2012, când Bo Xilai - o figură proeminentă și fost aliat al lui Xi Jinping - a fost implicat într-un scandal major, cu o cădere publică spectaculoasă. Criza ar fi putut afecta și cariera lui Xi, însă acesta a transformat situația într-un avantaj strategic, folosind prăbușirea lui Bo pentru a-și consolida propriul ascendent politic.
Acest episod rămâne, până azi, o lecție esențială în politica de culise de la Beijing: puterea nu poate slăbi, iar ritmul nu trebuie pierdut.
Peste un deceniu mai târziu, Xi Jinping a eliminat sau marginalizat aproape toți potențialii rivali și a reușit să-și asigure un al treilea mandat. Cu toate acestea, continuă să conducă cu aceeași presiune și determinare, conștient de cât de repede se pot schimba circumstanțele.
Statele Unite recuperează avansul Chinei în rachetele hipersonice
Pe plan internațional, ecuația strategică evoluează rapid.
Timp de ani buni, Beijingul s-a bucurat de un avans semnificativ în dezvoltarea armelor hipersonice, a rachetelor anti-navă și a capacităților industriale. Sistemele chineze de apărare aeriană și antirachetă au fost concepute special pentru a reprezenta o amenințare la adresa grupurilor de portavioane americane și pentru a complica operațiunile aliaților din Asia de Est și de Nord, se mai arată în analiză.
Însă Washingtonul pare pregătit să recupereze acest decalaj. Pentagonul a solicitat aproape 7 miliarde de dolari pentru finanțarea programului de rachete hipersonice în anul fiscal 2024–2025, în timp ce companiile private accelerează dezvoltarea tehnologiilor legate de testarea rachetelor reutilizabile și de propulsie avansată.
Marina SUA adaptează distrugătoarele din clasa Zumwalt pentru a le echipa cu sistemul hipersonic „Conventional Prompt Strike”, ceea ce le va transforma în primele platforme maritime capabile de atacuri hipersonice. Primele demonstrații pe mare ale acestui sistem sunt planificate imediat ce proiectul ajunge la maturitate.
Fiecare progres al Statelor Unite reduce treptat avantajul militar de care se bucură în prezent China.
Construcțiile navale americane caută, și ele, o renaștere
Rivalitatea industrială dintre China și Statele Unite are o evoluție comparabilă și în domeniul construcțiilor navale.
Astăzi, China domină categoric industria construcțiilor navale comerciale la nivel global – o infrastructură cu dublă utilizare, care susține totodată extinderea capacităților militare maritime.
O analiză recentă a relevat că, în anul 2024, un singur șantier naval chinez a construit, ca tonaj, mai multe nave decât a produs întreaga industrie navală americană de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial până în prezent. Această capacitate este alimentată în mare parte de comenzile internaționale, însă poate fi rapid redirecționată către platforme militare.
Această superioritate industrială s-a menținut și în 2025. Xi Jinping mizează pe această bază solidă de producție pentru a oferi Chinei un avantaj esențial într-un posibil conflict legat de Taiwan.
Totuși, Statele Unite și aliații săi au început să răspundă prin investiții consistente.
Administrația Trump a înființat un birou special în cadrul Casei Albe, dedicat revitalizării industriei navale americane. În paralel, Pentagonul a solicitat 47 de miliarde de dolari (71 de miliarde AUD) pentru construcția de nave militare în bugetul anual.
Japonia și Coreea de Sud – ambele lideri globali în domeniul construcțiilor navale – au alocat, la rândul lor, resurse importante pentru extinderea capacităților de producție, recunoscând schimbările majore din arhitectura de securitate a Asiei de Est și de Nord. Recent, o serie de politicieni americani au efectuat vizite oficiale în cele două țări pentru a obține sprijin suplimentar în consolidarea capacității navale americane.
China ”îmbătrânește”
Mult mai urgent este însă „ceasul demografic” al Chinei. Populația țării s-a redus cu aproximativ două milioane în 2023 – al doilea an consecutiv de scădere. Numărul de nașteri a ajuns la doar nouă milioane, la jumătate față de nivelul din 2017.
Populația aptă de muncă este în declin, în timp ce segmentul celor de peste 60 de ani este estimat să atingă aproximativ o treime din totalul populației până la mijlocul anilor 2030. Acest dezechilibru va acționa ca o frână severă asupra creșterii economice și va pune presiune pe sistemele sociale ale țării.
Demografia nu este un destin predeterminat, dar comprimă dramatic orizontul de timp pentru liderii care urmăresc câștiguri strategice.
Avantajul competitiv al Americii
Mai există un aspect esențial, adesea trecut cu vederea. În epoca modernă, cel mai eficient sistem de „război politic” s-a dovedit a fi capitalismul – un mecanism care stimulează competiția, recompensează adaptarea și sancționează eșecul.
Statele Unite dețin, încă, o capacitate remarcabilă și profundă de „distrugere creatoare” – procesul prin care firmele și ideile vechi sunt înlocuite constant de altele noi, alimentând astfel creșterea și reinovarea pe termen lung.
Această dinamică este haotică, descentralizată și adesea inconfortabilă. Cu toate acestea, ea rămâne atuul strategic major al Americii: abilitatea de a reconstrui industrii, de a scala rapid tehnologii emergente și de a absorbi șocuri economice și strategice mai eficient decât orice sistem centralizat.
China poate imita multe lucruri, însă nu poate reproduce cu ușurință ecosistemul bazat pe piața liberă – un cadru care se sprijină pe capital de risc, toleranță față de eșec și o realocare rapidă a resurselor, scrie The Conversation.
Acești factori explică de ce Xi Jinping vrea ca lumea să creadă că ascensiunea Chinei este de neoprit și că unificarea cu Taiwanul este inevitabilă.
Însă această „inevitabilitate” este, în realitate, fragilă. Strategia Beijingului de a „câștiga fără luptă” – bazată pe coerciție subtilă, presiuni economice și o abordare incrementală, de tip „feliere de salam”, în disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud – a avut succes tocmai pentru că a mizat pe răbdare și ambiguitate. Cu cât Xi grăbește însă ritmul, cu atât crește riscul unei erori de calcul.
O încercare forțată de a cuceri Taiwanul ar reprezenta cel mai periculos pariu din cariera sa. Iar dacă Armata Populară de Eliberare ar eșua, consecințele ar fi dramatice: o umilință strategică pe plan internațional, instabilitate politică internă și, poate cel mai grav, prăbușirea narativului inevitabilității – cel care alimentează legitimitatea Partidului.
Cea mai mare victorie, spunea Sun Tzu, este cea obținută fără luptă – dar doar atunci când timpul joacă în favoarea răbdării. Pentru Xi Jinping, timpul nu mai este de partea sa, se mai arată în analiză.
