Analiză: Cele cinci probleme ale planului de pace al lui Donald Trump pentru Gaza. Motive majore de îngrijorare

Planul său se ridică aproape la nivelul așteptărilor create de chiar Trump și reprezintă o încercare îndrăzneață de a găsi soluții la conflictul îndelungat, scrie cercetătorul Ian Parmeter, specializat în Studii privind Orientul Mijlociu, de la Universitatea Națională Australiană, într-o analiză pentru The Conversation.

Ambele părți sunt epuizate de război. De-a lungul istoriei, numeroase conflicte s-au încheiat tocmai atunci când cele două tabere nu au mai avut resurse să continue lupta. Două treimi dintre israelieni își doresc încetarea războiului, iar, deși sondajele în rândul palestinienilor sunt dificil de realizat, și ei par să-și dorească oprirea suferințelor și distrugerilor din Gaza.

În aceste condiții, chiar dacă planul are anumite limite, acesta ar putea veni la momentul potrivit. Însă, există numeroase semne de întrebare privind fezabilitatea și eficiența acestui plan. Istoria tumultoasă și violentă a Orientului Mijlociu ne îndeamnă să fim prudenți în exprimarea unui optimism prea mare, se mai arată în analiză.

Cinci motive majore de îngrijorare

1. Lipsa totală de încredere

În prezent, încrederea între cele două părți este aproape inexistentă. Multe aspecte ale planului sunt formulate vag, ceea ce crește riscul ca fiecare parte să acuze cealaltă de nerespectarea angajamentelor. Ultima încetare a focului a durat doar două luni, înainte ca Netanyahu să se retragă, acuzând Hamas că nu a eliberat suficienți ostatici pentru a permite continuarea negocierilor.

Citește și

Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. În schimb, de două lucruri este atras

2. Un plan asimetric

Acordul pare să fie în favoarea Israelului, punând presiune majoră pe Hamas să elibereze toți ostaticii israelieni rămași și să predea toate armele, ceea ce ar lăsa gruparea complet dezarmată și vulnerabilă. Lipsa de încredere în Israel, și în special în Netanyahu, determină Hamas să se teamă că acest ultimatum ar putea fi folosit ca pretext pentru un nou atac, fără a ține cont de soarta ostaticilor.

Mai mult, Hamas nu a fost invitat să participe la negocieri, iar acum este pus în fața unui ultimatum clar: acceptați termenii sau Israelul „va termina treaba”. Datorită dezechilibrului evident al planului, Hamas ar putea considera că riscurile depășesc beneficiile, chiar dacă i se oferă amnistie pentru luptătorii care depun armele.

Israelul este așteptat să facă și el unele concesii în cadrul planului, însă cât de realiste sunt acestea? Un exemplu este ideea conform căreia Autoritatea Palestiniană (AP) să „preia controlul sigur și eficient asupra Gazei”. Netanyahu a declarat în repetate rânduri că nu va accepta această variantă.

La fel, ar fi extrem de greu pentru Netanyahu să accepte „un traseu credibil către autodeterminare și statalitate palestiniană”, așa cum este prevăzut în plan. El a respins ferm această idee în repetate rânduri, ultima dată în discursul său sfidător din fața Adunării Generale a ONU săptămâna trecută.

3. Detalii-cheie lipsesc

Strategia de implementare a planului rămâne extrem de vagă. Nu există, deocamdată, informații clare despre „Forța Internațională de Stabilizare” care ar urma să înlocuiască armata israeliană după retragerea acesteia din Gaza. Ce state ar participa? Ar fi evident o misiune periculoasă pentru personalul implicat. Netanyahu a sugerat anterior ideea unei forțe arabe care să preia controlul în Gaza, dar până acum niciun stat arab nu și-a arătat disponibilitatea.

În plan nu apare niciun calendar clar pentru reformele Autorității Palestiniene, nici detalii despre natura acestor reforme. Probabil ar fi nevoie de noi alegeri pentru a instala un lider considerat credibil în locul actualului președinte Mahmoud Abbas, însă modalitatea organizării unor astfel de alegeri și participarea locuitorilor din Gaza rămân neclare, potrivit The Conversation.

De asemenea, rămâne neprecizată autoritatea civilă care ar supraveghea reconstrucția Gazei. Se știe doar că Donald Trump s-ar numi președinte al unui „Consiliu al Păcii”, iar fostul premier britanic Tony Blair ar fi implicat întrun anumit rol. Pentru a funcționa, acest consiliu ar avea nevoie de încrederea deplină atât a guvernului Netanyahu, cât și a Hamas — încredere care, în Orientul Mijlociu, este în mod tradițional deficitare.

4. Tăcere privind Cisiordania

Cisiordania este, evident, un punct fierbinte. Ciocnirile și tensiunile zilnice între coloniștii israelieni și palestinieni riscă să se agraveze. Chiar luna trecută, guvernul israelian a aprobat definitiv un plan controversat pentru construirea unei noi așezări care, în practică, ar fragmenta Cisiordania și ar face improbabilă existența unui viitor stat palestinian contigu. Orice acord cuprinzător între Israel și Palestina trebuie să trateze central problema Cisiordaniei — iar această dimensiune lipsește din plan.

5. Cabinetul de dreapta al Israelului, un obstacol major

Un factor decisiv rămân membrii duri de dreapta din cabinetul lui Netanyahu. Politicieni precum Bezalel Smotrich și Itamar BenGvir au anunțat că nu vor accepta nimic mai puțin decât distrugerea completă a Hamas. Chiar dacă, în bază, planul prevede dezarmarea și marginalizarea politică a Hamas, ideologia mișcării ar rămâne neschimbată, la fel ca și un număr semnificativ dintre combatanții săi — aspect care pune sub semnul întrebării sustenabilitatea unei soluții permanente, mai scrie sursa citată.

Are planul vreo șansă?

Dacă Hamas va accepta planul lui Trump, am putea primi în curând răspunsuri la multe dintre întrebările rămase în suspans. Totuși, succesul va depinde de mult efort din partea Statelor Unite, care trebuie să mențină presiunea asupra Israelului pentru a respecta acordul. De asemenea, mediatorii principali ai palestinienilor — Qatar și Egipt — trebuie să exercite presiuni asupra Hamas, pentru ca aceasta să nu încalce condițiile stabilite.

Este probabil ca Netanyahu să creadă că va avea suficiente opțiuni de ieșire în cazul în care Hamas nu respectă acordul. De altfel, el a mai procedat astfel anterior, când în martie a renunțat la încetarea focului și a reluat operațiunile militare ale Israelului.

În discursul său ferm și susținut săptămâna trecută, în fața unei săli parțial goale a Adunării Generale a ONU, Netanyahu nu a dat semne că ar fi dispus să renunțe la vreuna dintre liniile roșii pe care le-a stabilit anterior pentru a încheia războiul. Dimpotrivă, el a condamnat țările care recunosc un stat palestinian și a afirmat categoric: „Israel nu va permite să i se impună un stat terorist.”

Având în vedere acest context, Netanyahu nu ar fi acceptat planul lui Trump dacă președintele american nu i-ar fi exercitat presiune. În același timp, Trump a declarat, în conferința de presă alături de Netanyahu, că dacă Hamas nu respectă sau refuză să accepte acordul, Israel va beneficia de sprijinul său total pentru a „termina treaba” împotriva Hamas.

Această garanție ar putea fi suficientă pentru ca Netanyahu să-i convingă pe liderii de dreapta, Smotrich și Ben-Gvir, să susțină planul — cel puțin pentru moment, se mai arată în analiză.

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină