Alexandra Căpitănescu, show spectaculos în finala Eurovision 2026. Reacții după momentul României | FOTO & VIDEO

Alexandra capitanescu getty 2
Getty

România a obținut sâmbătă seara, la Viena, pentru a treia oară locul 3 în finala concursului Eurovision, prin reprezentația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, care a obținut un total de 296 puncte. 

Podiumul a fost completat de Bulgaria, pe primul loc, cu 516 puncte, și de Israel, pe locul doi, cu 343 de puncte.

Reprezentația României din finala Eurovision 2026:

Imediat după momentul spectaculos de sâmbătă seară, de la Viena, publicația „The Guardian” a scris că „Alexandra are o voce fantastică și o prezență scenică incredibilă”.

Înainte de a ajunge pe scena Eurovisionului, Alexandra Căpitănescu ea a devenit cunoscută participând la emisiunea „The Voice” din România.

Versurile piesei, criticate

Piesa cu care România participă la Eurovision, „Choke Me”, a fost catalogată de unii drept „periculoasă” şi „imprudentă” din cauza versurilor care par să facă referire la strangularea sexuală, o practică periculoasă care poate duce la leziuni cerebrale şi la deces, scrie BBC. 

Alexandra Căpitănescu şi-a apărat versurile pe reţelele sociale. „Choke Me este o metaforă pentru presiunea pe care ne-o impunem uneori singuri”, spune ea. „Piesa vorbeşte despre temerile interioare, îndoiala de sine şi sentimentul de a fi sufocaţi emoţional de propriile noastre aşteptări. Nu a fost niciodată menită să reprezinte ceva cu caracter sexual”.

Și interpretarea din semifinala Eurovision a stârnit valuri de reacții. BBC a transmis că „Alexandra Căpitănescu a fost o adevărată forță a naturii în timpul piesei sale „Choke Me”, care a sunat de parcă Lady Gaga ar fi fost solista trupei Evanescence.”

România primit din partea publicului 232 de puncte din partea publicului, totalul fiind de 296 de puncte.

România a mai ocupat a treia poziție în finala concursului de două ori, în anul 2005 cu Luminița Anghel & Sistem și în 2010 cu Paula Seling & Ovidiu Cernăuțeanu.

Ce punctaje a obținut România

Punctaje primite de România din partea juriilor internaţionale:

Elveţia - 1 punct

Ucraina - 3 puncte

Luxemburg - 12 puncte

Azerbaidjan - 3 puncte

San Marino - 7 puncte

Israel - 4 puncte

Portugalia - 1 punct

Suedia - 1 punct

Polonia - 5 puncte

Grecia - 2 puncte

Cehia - 8 puncte

Danemarca - 1 punct

Norvegia - 6 puncte

Italia - 5 puncte

Letonia - 2 puncte

Moldova - 3 puncte

În cel de-al şaptelea deceniu de existenţă, Eurovisionul s-a confruntat cu cea mai gravă criză din istoria sa. Spania, Irlanda, Slovenia, Islanda şi Ţările de Jos au refuzat să participe la concurs din cauza participării Israelului, în contextul războiului din Gaza.

Presiunea a venit şi din afara concursului. Peste 1.100 de artişti - printre care Massive Attack şi Macklemore - au semnat o scrisoare deschisă în luna aprilie a anului trecut, prin care se opuneau participării Israelului, în cadrul mişcării „Fără muzică pentru genocid”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
Bulgaria eurovision dara 17
Cine e DARA, câștigătoarea Eurovision 2026. Povestea artistei care a făcut Europa să danseze pe „Bangaranga” | GALERIE FOTO

Deja un nume consacrat în Bulgaria natală, cântăreața pop DARA și-a câștigat locul pe scena internațională după ce a câștigat Eurovision cu piesa sa molipsitoare „Bangaranga”, care își propune să arate că „totul este posibil”.

Bulgaria eurovision dara 14
Victorie istorică pentru Bulgaria la Eurovision. Cum descrie presa bulgară reușita: „Europa e Bangaranga”

Bulgaria s-a clasat pe primul loc atât în votul juriului, cât și al publicului și a câștigat Eurovision 2026 cu 516 puncte.

Bangaranga afp
Piesa care a câștigat Eurovision 2026, compusă și de un român. Cine a lucrat la „Bangaranga”, hitul Bulgariei cântat de DARA

Bulgaria a câștigat pentru prima dată concursul Eurovision Song Contest, după ce piesa „Bangaranga”, interpretată de DARA, a obținut 516 puncte și a ridicat publicul în picioare la Viena.

Recomandări
Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.