Agenţia pentru managementul dezastrelor din Indonezia avertizează cu privire la perioade extinse de secetă în Java şi Bali

62376323
Profimedia

Indonezia se aşteaptă la un sezon uscat mai lung, ce se va întinde până în octombrie, din cauza influenţei fenomenului El Nińo, fiind ameninţate rezervele de apă şi existând un risc crescut de incendii de vegetaţie.

A anunţat luni agenţia pentru managementul dezastrelor din Indonezia, transmite Reuters, citează Agerpres.

Agenţia meteorologică indoneziană a anunţat că impactul maxim al sezonului uscat se va produce în lunile septembrie şi octombrie, comparativ cu estimările anterioare care situau impactul maxim în lunile august - septembrie, conform unui purtător de cuvânt al agenţiei pentru managementul dezastrelor, BNPB.

Acest lucru are potenţialul de a exacerba seceta în insulele aflate în arhipelagul indonezian sub centura ecuatorului - inclusiv Java - unde locuiesc peste 150 de milioane de oameni, precum şi Bali şi Nusa Tenggara.

"Au trecut două luni de vreme uscată în Java şi este îngrijorător din cauza impactului extrem al fenomenului El Nińo care se extinde până în octombrie", a declarat purtătorul de cuvânt care a mai adăugat că nivelul apei dintr-un rezervor din apropiere de Jakarta a scăzut în mod semnificativ.

Sezonul uscat din acest an ar putea fi cel mai sever din 2019 şi până în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62376322
Procesul unei aliate a lui Navalnîi, Ksenia Fadeieva, la Tomsk, unde opozantul a fost otrăvit cu noviciok în 2020, suspendat
Procesul unei aliate a opozantului rus Aleksei Navalnîi, Ksenia Fadeieva, în vârstă de 31 de ani, acuzată de ”înfiinţarea unei organizaţii extremiste”, a început luni la Tomsk, în Siberia, în contextul unei reprimări fără precedent în Rusia.
62376327
Şase militari nigerieni şi zece ”terorişti” au fost ucişi în weekend în vestul Nigerului
Şase militari nigerieni şi zece ”terorişti” au fost ucişi în weekend în confruntări armate în vestul Nigerului, anunţă Înaltul Comandament al Gărzii Naţionale, relatează AFP.
62376320
Noul dispozitiv de deminare testat în Ucraina. Ministrul ucrainean al apărării: ”Sunt până la cinci mine pe metru pătrat”
Unul dintre obstacolele majore cu care s-a confruntat Ucraina în contraofensivă este înaintarea grea a trupelor din cauza minelor amplasate de ruși, scrie Sky News.