Actorul Danny Masterson a fost arestat sub acuzații de viol în Los Angeles

62131914
Instagram

Actorul Danny Masterson, cunoscut pentru rolul său din serialul "That '70s Show", este cercetat pentru trei capete de acuzare de viol, a anunțat miercuri procurorul districtului din Los Angeles, Jackie Lacey, scrie CNN.

Masterson a fost arestat miercuri și eliberat pe o cauțiune de 3,3 milioane de dolari, conform informațiilor disponibile pe site-ul departamentului de poliție din Los Angeles.

Masterson este acuzat de violarea a trei femei în incidente separate care au avut loc între 2001 și 2003.

Audirea în fața judecătorilor este programată pentru 18 septembrie.

Într-o declarație pentru CNN, avocatul lui Masterson, Tom Mesereau, a declarat: „Domnul Masterson este nevinovat și suntem siguri că va fi exonerat atunci când toate probele vor ieși la iveală și martorii vor avea ocazia să depună mărturie”.

Avocatul a mai menționat: „Evident, domnul Masterson și soția sa sunt într-un șoc complet, considerând că aceste acuzații vechi de aproape 20 de ani se soldează brusc cu o condamnare, dar atât el cât și familia lui sunt liniștiți acum știind că în final adevărul va ieși la iveală. Oamenii care îl cunosc pe domnul Masterson îi cunosc caracterul și știu că afirmațiile sunt false".

Autoritățile spun că Masterson este acuzat că a violat o femeie de 23 de ani în perioada ianuarie-decembrie 2001. De asemenea, el ar fi violat o femeie de 28 de ani în aprilie 2003 și o femeie de 23 de ani între octombrie și decembrie a acelui an, potrivit comunicatului de presă.

Toate presupusele fapte au avut loc la casa de la Masterson din Hollywood Hills, au spus autoritățile.

Procurorul adjunct al districtului Reinhold Mueller, din cadrul Diviziei Crimelor Sexuale, urmărește cazul.

Dacă este condamnat, Masterson se confruntă cu o posibilă pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62131913
Au ieșit să petreacă într-un bar și au luat coronavirus. Drama prin care trec 16 tinere

Nu mai puțin de 16 persoane care au mers într-un bar din Florida ca să serbeze ziua de naștere a uneia dintre ele, au fost infectate cu coronavirus, potivit Miami Herald.

62131912
Vești bune din China. Un vaccin anti-coronavirus a dat rezultate promițătoare pe oameni

China National Biotec Group (CNBG) a anunţat marţi că vaccinul său experimental dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 a produs anticorpi într-un studiu clinic.

62131874
China s-a întors la restricții din cauza coronavirusului. Mii de zboruri au fost anulate

Autorităţile chineze au ridicat nivelul de alertă din capitala ţării, după apariția a zeci de noi cazuri de coronavirus, iar locuitorilor li s-au interzis călătoriile "neesențiale", în afara Beijingului.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.