Acord pentru încetarea focului în Fâșia Gaza, cu 33 de ostatici care ar fi eliberați. Începe cu prima fază

62488541
Shutterstock

Un acord de încetare a focului în Fășia Gaza prevede în primă fază eliberarea a 33 de ostatici israelieni, transmit surse apropiate de negocieri şi media israeliene.

Negocierile indirecte purtate de ţările mediatoare, Qatar, SUA şi Egipt, s-au intensificat în ultimele zile, iar "un ultim ciclu" de discuţii urmează să înceapă marţi, potrivit unei surse apropiate de discuţii.

Două surse apropiate de negocieri au declarat pentru AFP că această primă fază prevede eliberarea a 33 de ostatici în schimbul unor deţinuţi palestinieni din Israel, transmite Agerpres.

Cotidianul Times of Israel, care citează responsabili israelieni, relatează la rândul său că "prima fază a acordului ar include 33 de cazuri umanitare".

Potrivit uneia dintre cele două surse apropiate de negocieri, "prima fază a acordului prevede eliberarea a 33 de ostatici pe grupuri, începând cu copii şi femei".

"Dacă prima fază este pusă în aplicare, atunci în a 16-a zi de la acest moment, vor începe negocieri privind o a doua fază în vederea eliberării ultimilor ostatici, respectiv soldaţi, bărbaţi la vârsta mobilizării şi trupuri ale ostaticilor morţi", a adăugat ziarul.

În urma atacului sângeros comis de Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023, care a dus la declanşarea războiul din teritoriul palestinian, 251 de persoane au fost luate ostatice. Dintre acestea, 99 se află încă se află în Gaza, dar 34 au fost declarate decedate de armata israeliană.

Săptămâna trecută, Hamas a anunţat că a acceptat să elibereze 34 de ostatici în timpul primei faze a acordului.

Potrivit anumitor media, Israelul va fi autorizat să menţină o "zonă tampon" în Fâşia Gaza în timpul primei faze.

Armata "nu ar urma să se retragă din Gaza atâta timp cât toţi ostaticii nu vor fi predaţi, dar le va permite locuitorilor să se deplaseze între sudul şi nordul Gaza", potrivit ziarului de stânga Haaretz.

Luni, preşedintele american Joe Biden a afirmat că o încetare a focului asociată cu o eliberare a ostaticilor este "pe punctul de a fi încheiată".

El a precizat că acest acord este bazat pe un plan de încetare a focului pe care el însuşi l-a prezentat la sfârşitul lui mai 2024.

Discuţiile din Qatar se derulează în prezenţa delegaţiilor israeliene şi a Hamas în două săli separate, potrivit unei surse apropiate de negocieri.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62511930
Vânturile de 100 km/h agravează situația în Los Angeles. „Nu puteai sta afară, cerul era deja complet portocaliu”

Sunt ore critice în Los Angeles, după ce meteorologii au emis cod roșu de vânt puternic. Sunt așteptate rafale de peste 100 de kilometri pe oră exact în zonele în care mai există focare active după dezastrul de săptămâna trecută.

62511933
O navă a „flotei fantomă” ruse a dat târcoale conductei Baltic Pipe. NATO anunță că îşi va spori prezenţa în zonă

O navă a „flotei-fantomă” ruseşti a fost văzută circulând în jurul conductei submarine Baltic Pipe care livrează gaze din Norvegia în Polonia, a relatat marţi televiziunea de stat poloneză TVP World, citând o sursă din Ministerul de Externe polonez.

62511919
Jude Law îl va interpreta pe Vladimir Putin în ecranizarea „Magul de la Kremlin”

Actorul britanic Jude Law a dezvăluit că îl va interpreta pe președintele rus Vladimir Putin în pelicula "The Wizard of the Kremlin” - „Magul de la Kremlin”.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.