A născut în toaletă din cauza indiferenţei medicilor: ”M-a întrebat de ce urlu. Ma mir cum de am ramas vie"

nastere
Protv.md

Cazul unei tinere de 19 ani din Republica Moldova, care ar fi suferit un avort într-o toaletă din Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău a declanșat o anchetă.

Mai mulţi angajaţi de la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău au fost suspendaţi din funcţie după ce o tânără de 19 ani s-a plâns ca în urmă cu 3 săptămâni a născut de una singură în toaleta spitalului. Poliţia a deschis un dosar penal pentru neglijenţa şi investighează cazul

Pacienta a făcut un avort medicamentos la indicaţia medicilor care au spus că fătul are numeroase malformaţii. Spune că a suportat dureri groaznice, însă a fost lăsată în voia sorţii şi nimeni nu s-a apropiat de ea, relatează ProTV Chişinău.

Pe 9 decembrie, tânăra de 19 ani, însărcinată în 21 de săptămâni, a fost internată la Institutul Mamei şi Copilului, având dureri insuportabile.  Medicii au anunţat-o că maladiile fătului sunt grave şi că va fi nevoită să recurgă la un avort spontan. Ar fi fost trimisă să cumpere singura pastilele, ce i-au provocat naşterea.

Tânăra spune că în prospect era scris ca medicamentul poate fi administrat doar până la 9 săptămâni, pe când ea avea 21. Mai mult, era indicată administrarea a doar 4 pastile, însă i s-a spus să ia de două ori mai multe.

Citește și
bebelus
Un bebeluș a murit la trei ore după naștere. Greșeala fatală pe care medicii au făcut-o

Pacientă: “În cutie erau 5 pastile. Una opreşte oxigenul şi alimentaţia copilului şi patru care să deschidă uterul. Am administrat 8.“

Un oficial al instituţiei spune că tânăra a luat doar două pastile şi că nu le-a cumpărat.

În timp ce durerile devineau tot mai groaznice, tânăra spune că a strigat după ajutor, dar nimeni nu s-a apropiat de ea.

Pacientă: “Nu reuşeam să-mi iau respiraţia... Îmi spuneau că nu are cu ce să mă ajute. Soră medicală îmi spunea de ce urlu şi ca mine au mai fost.“

După 24 de ore de chinuri, tânăra spune că se afla singură, în toaleta din secţie. Pacienta povesteşte că fătul, care era mort, nu avea malformaţii la nivelul feței sau pe mâini, aşa cum spuneau medicii, după ecografie.

Pacientă: "Era sănătoasă. Mânuţele, capul era bine. Am auzit doar apoi că au spus că nu e nici fată, nici băiat.“

Despre ce i s-a întâmplat tânăra a scris pe o reţea socializare, iar imediat cazul ei a ajuns în presă. Cei de la Institutul Mamei şi Copilului s-au autosesizat şi au deschis o anchetă.

Şeful centrului perinatal: “Au fost suspendate din funcţie asistenta medicală şi medicul de gardă. Trebuie să fie sancţionat şeful secţiei dar el nu răspunde la telefon. Este în concediu.”

Pacientă: “Ei se spala pe mâini. Ancheta nu va rezolva nimic.“

 

Imediat după cele întâmplate, tânăra a plecat peste hotare, fiind în stare de şoc. Ea spune că imediat ce va reveni în ţară va depune o plângere.

Contactată de Pro TV Chișinău, femeia a povestit cum s-ar fi întâmplat totul: "Am avut anomalii care nu erau corecte. Ceea ce ţine de mânuţele ei, precum mânuţele erau întoarse invers, cu palmele în jos, nimic din acestea nu era corect. Şi alte defecte la faţă, precum năsucul nu creştea cum trebuia, nimic nu era corect.

Pe data de 9 decembrie am fost internată în spital, iar pe 15 decembrie am născut.

Mi-au zis să aştept până luni, mi-au zis că medicii nu sunt. Să aştept până luni, până să se facă consiliul. Nimeni nimic nu a făcut şi nici nu s-a apropiat.

M-au trimis la farmacie, să-mi procur pastilele care să-mi provoace naşterea. În cutie era 5 pastile, pastile care să deschidă uterul. Eu am administrat 8 pastile. Durerile mari au început pe la 22 - 23 noaptea, atunci nimeni nu s-a apropiat, nu pot să descriu ce groaznic a fost. Mi-au zis că trebuie să aştept, deşi uterul era deschis la ora 15:00, el deja era deschis.

Ei refuzau să-mi rupă apele. Durerile au început de dimineaţă, mari dureri, nu erau contracţii, erau nişte dureri mari care nu se mai opreau. Apoi au început contracţiile, erau extrem de dureroase. Se repetau din 10 în 10 secunde. Nu reuşeam să iau aer.

Nimeni nu s-a apropiat de mine. Eu când îi chemăm, ei spuneau că trebuie să aşteptăm, nu avem cu ce să vă ajutăm.

Văzând că uşa e deschisă, asistenta medicală a venit înăuntru şi a zis de ce urlu,sperii alte fete, că la fel ca mine au mai fost, că nu are cu ce să mă ajute. Apoi când am chemat medicul, chemăm de nenumărate ori pentru că nu mai puteam şi ea îmi zicea că ea o să decidă când o să vină medicul. Parcă a luat telefonul în mână, parcă a sunat, dar am auzit iar fraza că nu avem cu ce să vă ajutăm, iaca încă nu am cheltuit şi bani pe telefon pentru tine, eu o să decid când o să chem medicul.

 

Am mers pur şi simplu la baie şi s-a pornit naşterea. Când s-a pornit naşterea am chemat-o imediat pe ea ( asistenta medicală ), era prin apropiere. Câteva secunde mai devreme ea era pe lângă mine. Nu a apărut, a apărut când deja copilul era născut şi foarte bine analizat de mine.

Atunci mi-a tăiat cordonul şi m-a trimis dintr-un capăt de coridor în alt capăt ca să mă urc pe masă cu cleştele în mână. Ieşind din baie am auzit o replică oarecare precum că am stropit în baie cu sânge.

Pe urmă pe masă am auzit replici precum copilul nu e nici fată şi nici băiat, apoi deja când a venit şi anesteziologul şi medicul deja au început a vorbi mai calm, precum ea e foarte puternică şi din câte am auzit eu aceste pastile nu au avut aşa efect precum trebuiau să aibă. Evident, 3 zile deja nu mâncasem. Mă mir cum de am mai rămas vie.

 

Până a venit asistenta eu deja am analizat copilul. Nu avea nimic straniu, vizual părea un copil perfect sănătos, nu era cum ziceau medicii. Era perfect sănătos, un micuţ frumos.  O să revin în ţară şi o să depun plângere. A fost şi este un şoc mare. Nu am nicio încredere că se va porni o anchetă, că ceva o să se rezolve."

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
O femeie din Marea Britanie, prima care a dat naștere unor gemeni identici în ani diferiți
O femeie din Marea Britanie, prima care a dat naștere unor gemeni identici în ani diferiți

O femeie în vârstă de 32 de ani din Marea Britanie este, se pare, prima din țară care a adus pe lume gemeni identici în ani diferiți.

Un bebeluș a murit la trei ore după naștere. Greșeala fatală pe care medicii au făcut-o
Un bebeluș a murit la trei ore după naștere. Greșeala fatală pe care medicii au făcut-o

Un bebeluș a murit la doar trei ore după naștere, după ce medicii i-au tăiat din greșeală o parte din craniu în timpul unei operații de cezariană, fapt ce i-a provocat o hemoragie puternică.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.