”A făcut o greșeală”. Viktor Orban îl critică pentru prima dată pe Donald Trump

62575283
AFP

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat luni că preşedintele american Donald Trump a făcut o greşeală aprobând sancţiuni împotriva companiilor petroliere ruse şi că va călători în curând la Washington pentru a aborda această problemă.

"Cu preşedintele Trump, discutăm despre cum să construim un sistem sustenabil pentru economia ţării mele, deoarece Ungaria este puternic dependentă de petrolul şi gazele ruseşti. Fără ele, preţurile la energie vor creşte vertiginos, provocând penurii de aprovizionare", a explicat Orban, într-un interviu publicat în ziarul italian La Repubblica.

Referitor la aceste sancţiuni datorate lipsei unui angajament serios al Rusiei faţă de procesul de pace menit să pună capăt războiului din Ucraina, Orban a răspuns că, "din punctul de vedere al Ungariei", preşedintele american a făcut o greşeală cu sancţiunile şi se va căuta o soluţie.

”Din păcate, nu avem niciun rol de jucat”

Premierul ungar s-a întâlnit luni cu Papa Leon al XIV-lea, căruia i-a cerut sprijin pentru eforturile Ungariei de a opri războiul din Ucraina. De asemenea, Orban se va întâlni cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

Împreună cu Meloni, el a anunţat că vor discuta despre "viitorul economiei europene, deoarece nu sunt multe lucruri de făcut în ceea ce priveşte războiul din Ucraina".

Şi în acest sens, Orban a explicat: "Am delegat americanilor şi ruşilor capacitatea de a rezolva acest război. Din păcate, nu avem niciun rol de jucat. Europa este complet exclusă din peisaj". 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62586466
Haos pe căile ferate din Franța: sute de trenuri anulate după un act de vandalism între Lyon și Avignon
Mai multe trenuri au fost anulate luni în sud-estul Franței, din cauza unui act de vandalism produs în apropiere de orașul Valence.
62586463
Inspectorul Clouseau și jaful bijuteriilor de la Luvru. Un misterios bărbat haute couture aprinde imaginația întregii lumi
Un misterios tânăr bine îmbrăcat, fotografiat printre polițiștii care blocau accesul în Muzeu Luvru imediat după marele jaf de pe 19 octombrie, a aprins imaginația internetului. Mulți au spus că ar fi un inspector Clouseau modern, implicat în anchetă.  
62579815
Comisarul european pentru Energie şi Locuinţe: Nu vom mai permite ca Putin să folosească energia ca armă împotriva noastră
Comisarul european pentru Energie şi Locuinţe, Dan Jørgensen, a afirmat, luni, la Bucureşti că ar vrea să nu i se mai permită preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, să folosească energia ca armă împotriva statelor europene.