De la 1 ianuarie 2026, transportatorii români nu vor putea circula pe un drum important din Ungaria

62536062
Shutterstock

Din 1 ianuarie 2026, camioanele de peste 7,5 tone nu vor mai avea acces pe drumul principal 42 între Berettyóújfalu și frontiera româno-ungară, cu unele excepții.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ITPF Oradea, după introducerea restricţiei, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4.

Restricţiile sunt valabile pentru cetăţenii români transportatori de marfă care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria. În consecinţă, vor fi amplasate indicatoare de interzicere a accesului vehiculelor de marfă care depăşesc 7,5 tone.

Cine face excepție

Fac excepţie de la restricţie vehiculele de marfă a căror destinaţie sunt localităţile Biharkeresztes sau Artand (trafic de destinaţie) şi care figurează în documentul de transport.

De asemenea, introducerea restricţiei nu se aplică autobuzelor.

Pentru a asigura un control eficient şi operativ, precum şi un climat de siguranţă pentru cetăţenii care tranzitează graniţele ţării în perioada sărbătorilor de iarnă şi întâmpinarea noului an, Poliţia de Frontieră Oradea a dispus o serie de măsuri de adaptare a misiunilor şi resurselor umane, în funcţie de specificul fiecărei frontiere, angrenând aproximativ 260 de poliţişti de frontieră zilnic în zona de competenţă.

În ceea ce priveşte frontiera internă a României, conducerea ITPF Oradea reaminteşte faptul că toate persoanele care vor să călătorească în Ungaria se pot deplasa fluent, fără a se mai opri în fostele puncte de frontieră.

"Este important de reţinut că persoanele care intenţionează să meargă pe teritoriul altui stat trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, respectiv un paşaport sau o carte de identitate. Totodată, cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora trebuie să aibă în continuare asupra lor aceleaşi documente care erau necesare şi înainte de integrarea în Spaţiul Schengen. Cooperarea cu autorităţile similare din statele vecine este permanentă, pentru menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă şi pentru descurajarea infracţionalităţii transfrontaliere", a menţionat, citată în comunicatul de presă, purtătoarea de cuvânt a ITPF Oradea, Laura Bondar.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62566882
Un adolescent a fost înjunghiat mortal de fostul partener al mamei sale, în Portugalia. Agresorul a murit într-o explozie
Un adolescent britanic în vârstă de 13 ani a fost înjunghiat mortal în Portugalia, informează miercuri PA Media/dpa.
62348115
”Cadouri ucrainene” de Crăciun pentru ruși. Încă un atentat: doi poliţişti şi un civil au fost ucişi de o bombă în Moscova
Doi ofiţeri de poliţie şi un civil au fost ucişi miercuri într-un atac cu bombă asupra unui vehicul de patrulare rutieră în sudul Moscovei, acesta fiind al doilea atentat din capitala Rusiei în ultimele trei zile, informează EFE.
62601417
Un soldat ucrainean povestește cum a fost îngropat de viu pe front: ”Deasupra mea atârna cadavrul unui inamic”
Un soldat ucrainean, a cărui imagine a făcut înconjurul lumii după ce s-a întors de pe front, a povestit în detaliu cum a fost îngropat de viu într-un atac al rușilor.