Ungaria lui Viktor Orban, anchetată pentru spionarea Uniunii Europene. Maghiarii distrag atenția cu trimiteri spre România

viktor orban
IMAGO

Ungaria este anchetată pentru spionarea instituțiilor Uniunii Europene, într-un scandal care zguduie profund Bruxelles-ul și Budapesta. Cazul stârnește stupoare și revoltă, dar maghiarii vizați de investigație distrag atenția prin trimiteri la România.

Eurodeputaţii din grupurile proeuropene au cerut miercuri seară, în plenul Parlamentului European, suspendarea comisarului european al Ungariei Oliver Varhelyi, pe durata anchetei interne a Comisiei Europene asupra informaţiilor din presă că ţara sa ar fi încercat să formeze o reţea de spionaj asupra instituţiilor UE pe durata când era şeful reprezentanţei ţării sale.

"Noi am început o anchetă internă, dar trebuie să respectăm confidenţialitatea acestui proces, prin urmare nu vă pot comunica detalii. Serviciile CE urmăresc îndeaproape acest caz", a spus comisarul european Piotr Serafin, care este titularul portofoliului de buget, antifraudă şi administraţie publică la dezbaterea din PE pe această temă.

"Vreau să vă asigur că preşedinta CE, Ursula von der Leyen, ia şi ea foarte în serios această problemă. Aceste acuzaţii, aceste incidente subminează principiul cooperării loiale între UE şi statele membre. Vom discuta această problemă cu guvernul ungar la toate nivelurile", a dat el asigurări.

Eurodeputatul ungar Zoltan Tarr, din grupul PPE, membru al partidului TISZA al liderului opoziţiei Peter Magyar, a spus că "suntem ruşinaţi de acest scandal care aruncă o umbră asupra Ungariei".

Citește și
paine ungaria
Viktor Orban spune că pâinea se va ieftini după întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Cum explică asta

"Noi, comunitatea din partidul TISZA, credem în libertate şi suntem o ţară a eroilor care sunt comemoraţi, nu trădaţi. Noi apărăm această amintire a celor din 1956 şi vom face asta prin marşul de mâine (joi, 23 octombrie - n.r.) de la Budapesta", a mai spus el.

Birgit Sippel, din grupul S&D, a afirmat că "atunci când un partener ne spionează, se pierde încrederea".

Eurodeputat maghiar: În România se anulează alegerile, dar noi vorbim despre Ungaria?

"Salut faptul că CE organizează o anchetă internă, dar nu ar trebui să se întâmple pe ascuns. Dacă măcar o parte din acuzaţii se dovedesc adevărate e nevoie de consecinţe la vârful CE", a afirmat ea.

Eurodeputatul ungar Csaba Domotor, din grupul Patrioţi pentru Europa, a sărit în apărarea premierului ungar, Viktor Orban, ca de altfel şi alţi eurodeputaţi din acelaşi grup, din Europa Naţiunilor Suverane (ESN) sau neafiliaţi. Ei au avut schimburi de replici dure cu cei din grupurile proeuropene, pe care i-au numit chiar "trădători" sau "terorişti" pentru insistenţa lor de a organiza această dezbatere.

"În România se anulează alegerile, în Franţa candidaţilor li se interzice să participe la alegeri sau cine este vinovatul pentru explozia gazoductului Nord-Stream, despre astea nu vorbim, dar despre Ungaria, da", a afirmat Csaba Domotor.

"Nu contează de câte ori ne puneţi pe ordinea de zi, mâine la marşul de la Budapesta cetăţenii ungari vor ieşi în stradă, iar anul viitor vor ieşi la vot", a mai spus el.

Sophie Wilmes, din grupul Renew, a spus că executivul comunitar al trebui să-l suspende pe comisarul ungar pentru sănătate şi bunăstare animală pe durata anchetei, prima dintr-o lungă listă de eurodeputaţi proeuropeni care au solicitat acest lucru. "Ar trebui să se creeze o comisie de anchetă privind activităţile de spionaj ale Ungariei", a mai cerut ea.

"Pare un roman de spionaj din Războiul Rece. Trebuie să clarificăm dacă aceste relatări sunt adevărate. A fost vizat şi PE? Informaţiile au fost transmise la Moscova şi la Beijing? Ce rol a avut comisarul Varhelyi? Trebuie să avem o comisie de anchetă şi aici în Parlament", a cerut şi Terry Reintke, din grupul Verzilor.

În plus, a spus ea, "Comisia trebuie să suspende imediat drepturile de vot ale Ungariei" în Consiliu.

”Viktor Orban a hotărât să fie calul troian al Moscovei la UE”

Aceeaşi poziţie intransigentă a avut şi colega sa de grup Tineke Strik, care a vorbit despre o versiune actuală a filmului din seria James Bond "Din Rusia, cu dragoste".

"Spionajul unguresc pare că a avut loc în timpul în care comisarul Varhelyi conducea reprezentanţa Ungariei. Acest comisar a arătat de mai multe ori că pune mai presus interesele lui Orban faţă de cele ale UE. Vă rog să faceţi o anchetă riguroasă şi să luaţi singura măsură posibilă dacă aceste acuzaţii se dovedesc adevărate", a solicitat ea.

Eurodeputatul Adrian Vasquez Lazara, din grupul PPE, a spus că "e incredibil că astăzi dezbatem un caz de spionaj împotriva UE al unui stat european".

"Viktor Orban a hotărât să fie calul troian al Moscovei la UE. Se pare că tacticile lor sunt şi ele importate de la Kremlin. Mă surprinde faptul că nu aţi cerut suspendarea comisarului Varhelyi până la finalizarea anchetei. Acesta este minimul pe care aţi fi putut să-l faceţi", a mai spus el, adresându-se comisarului european Piotr Serafin, reprezentantul CE la dezbatere.

Eurodeputatul Elio Di Rupo, din grupul S&D, a reamintit că este important să nu fie uitat principiul nevinovăţiei, dar a subliniat că "dacă e adevărat, e de o gravitate extremă şi se poate merge până la suspendarea ţării".

”Plâng poporul maghiar pentru că este un mare popor pe care Orban îl reprezintă prost”

"Plâng poporul maghiar pentru că este un mare popor pe care Orban îl reprezintă prost. Poporul ungar vrea să ştie totul despre practicile lui Viktor Orban. În ceea ce priveşte spionajul asupra UE este nevoie de o comisie de anchetă. Să nu uităm niciodată că marele popor maghiar s-a răsculat împotriva opresiunii sovietice", a spus şi Nathalie Loseau, din grupul Renew.

Andro Ruotolo, din grupul S&D, a afirmat că nu există un mod în care Oliver Varhelyi să scape neafectat de cele întâmplate. "Dacă e adevărat, dl Varhelyi ştia ce se întâmpla, deci era complice, sau nu ştia, deci era incompetent. De ce preşedinta von der Leyen nu-l suspendă pe dl Varhelyi?"

La rândul său, Dirk Gotink din grupul PPE a avansat ideea că "trebuie să nu le mai permitem celor de la ambasadă accesul în această clădire până când nu ştim că nu sunt implicaţi".

O investigaţie comună realizată de Direkt 36, un grup ungar non-profit de jurnalism de investigaţie, şi publicaţii precum Der Spiegel (Germania) şi De Tijd (Belgia) a relevat faptul că guvernul de la Budapesta condus de premierul Viktor Orban a încercat să facă presiuni asupra unor cetăţeni ungari care lucrau în instituţii europene, pentru a organiza în cadrul acestora operaţiuni de spionaj, în perioada 2012-2018. În centrul atenţiei este chiar rolul lui Varhelyi, care era şeful reprezentanţei Ungariei la UE în perioada respectivă. Ungaria a respins acuzaţiile drept o "campanie de calomnie".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
Analiză: Avantajul pe care Viktor Orbán l-ar avea dacă alegerile din Ungaria s-ar desfășura sub stare de urgență
Analiză: Avantajul pe care Viktor Orbán l-ar avea dacă alegerile din Ungaria s-ar desfășura sub stare de urgență

Următoarele alegeri din Ungaria vor avea loc, cel mai probabil, sub stare de urgență, după ce parlamentul maghiar a votat marți prelungirea regimului juridic special cu încă 180 de zile, până pe 14 mai 2026, scrie TPWord într-o analiză.

Viktor Orban spune că pâinea se va ieftini după întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Cum explică asta
Viktor Orban spune că pâinea se va ieftini după întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Cum explică asta

Pâinea din Ungaria se va ieftini dacă summitul de la Budapesta dintre Donald Trump și Vladimir Putin va duce la încheierea păcii în Ucraina, a declarat Viktor Orban. Asta pentru că, fără război, economia va crește, iar oamenii vor câștiga mai mult.  

Trump îi face declarații de dragoste lui Orban: ”Îl iubim pe Viktor, e fantastic!”. Posesiv: ”Doar eu contez cu adevărat”
Trump îi face declarații de dragoste lui Orban: ”Îl iubim pe Viktor, e fantastic!”. Posesiv: ”Doar eu contez cu adevărat”

Donald Trump l-a lăudat îndelung pe Viktor Orban la summitul din Egipt, președintele american declarând că-l iubește pe premierul maghiar, care este ”fantastic”, reamintindu-i însă că doar el, Trump, contează ”cu adevărat”.

 

Viktor Orban îl laudă pe Ilie Bolojan: „Îndreaptă această claie de fân clădită cam strâmb”
Viktor Orban îl laudă pe Ilie Bolojan: „Îndreaptă această claie de fân clădită cam strâmb”

Viktor Orban a avut numai cuvinte de laudă despre omologul său român Ilie Bolojan, despre care a spus la postul public de radio din Ungaria că ”îndreaptă această claie de fân clădită cam strâmb”, care este acum situația României.

 

Românii și ungurii și-au mulțumit unii altora la congresul UDMR. Ce a cântat Viktor Orban la un pahar de vin
Românii și ungurii și-au mulțumit unii altora la congresul UDMR. Ce a cântat Viktor Orban la un pahar de vin

Viktor Orbán, premierul Ungariei, a venit în România pentru congresul UDMR. La evenimentul organizat la Cluj au fost invitați și au și ajuns liderii coaliției de guvernare. Nu și șeful statului, care a anunțat în ultima clipă că are o agendă încărcată.  

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor
MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor

MAE a emis miercuri seara un avertisment prin care le cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Ministerul a ridicat astfel nivelul de avertisment la 9/9, nivelul maxim.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.