Două jocuri de calculator foarte cunoscute au lansat versiuni cu personaje feminine

×
Publicitate

În încercarea de a-şi lărgi publicul, producătorii includ tot mai multe personaje feminine în jocurile video.

La convenţia de profil la Koln, cea mai mare din toată Europa, două titluri extrem de populare au lansat versiuni cu personaje feminine: "FIFA" şi "Battlefield".

Puţine sunt însă jocurile gândite din start în jurul unui personaj principal feminin. "Tomb Raider" e unul dintre ele.

Lumea jocurilor video e în continuare una preponderent masculină, de la cei care le fac până la publicul căruia le sunt adresate. Potrivit statistilor americane, 48% dintre femei spun că se joacă uneori, dar numai 6% se consideră "gameri", adică jucători înrăiţi, faţă de 15% printre bărbaţi.

Diferenţa s-ar putea explica şi prin faptul că jocurile au în general personaje masculine, însă producătorii încep să facă schimbări la acest capitol.

Popularul joc "FIFA" a introdus echipe de fotbal feminine încă din 2015, dar cea mai nouă variantă, prezentată la convenţia de profil de la Koln, le va permite jucătorilor să-şi aleagă un personaj feminin. Kim Hunter e o fotbalistă din Statele Unite care va lua parte la Cupa Mondială de Fotbal Feminin.

Sam Rivera, reprezentant al producătorului: "Anul acesta am vrut să ne asigurăm că oferim o experienţă autentică în care o fată tânără evoluează de la liceu la campionatul local până la Cupa Mondială."

Şi seria "Battlefield" se alătură trendului. Cea mai nouă versiune, care va fi lansată în octombrie, a provocat surpriză cu un trailer în care apare o femeie soldat cu o proteză în loc de braţ.

Unii au obiectat că includerea unui personaj feminin nu respectă adevărul istoric, căci acţiunea jocului e plasată în al Doilea Război Mondial.

Aleksander Grondal, reprezentant al producătorului: "Pentru noi n-a fost niciodată o problemă de acurateţe istorică sau ceva de acest gen. Ne interesează să puteţi fi cine vreţi şi să jucaţi ce personaj vreţi. Aşadar, dacă vreţi să arătaţi ca nişte militari duri, sunteţi liberi. Dacă vreţi să arătaţi altfel, sunteţi liberi."

Luna septembrie va marca însă revenirea celui mai cunoscut personaj feminin de jocuri video: Lara Croft.

În cea mai nouă versiune a jocului, 'Shadow of the Tomb Raider', ea intră într-o aventură pentru a salva lumea de la Apocalipsa mayaşă.

Fleur Marty, producător: "E o deschizătoare de drumuri. E grozav că vedem tot mai numeroase şi mai importante personaje feminine în jocurile video, dar cred că Lara are în continuare un rol mare de jucat. Probabil că pe multe dintre ele ea le-a inspirat."

În 20 de ani, jocurile "Tomb Rider" s-au vândut în 66 de milioane de exemplare, inspirând şi o serie de filme blockbuster, în care Lara Croft a fost interpretată de Angelina Jolie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
61981326
iLikeIT. Cele mai bune soluții prin care să încărcați rapid și sigur telefonul

A venit momentul pentru noutăți din internet și tehnologie. George Buhnici vine cu ponturi despre cum să ne alegem corect cablurile și încărcătoarele pentru telefoanele mobile de ultima generație

61981285
Virusul care afectează telefoanele Android. Informațiile personale, furate

Un virus nou poate fura informaţii personale din telefonul mobil. Virusul înregistrează apelurile şi mesajele şi poate trimite hackerilor coordonatele utilizatorului, contactele şi imaginile din telefon.

61947887
Facebook a început să aloce utilizatorilor un scor de încredere

Facebook a început să aloce utilizatorilor acestei rețele un punctaj de încredere, pe o scară de la 0 la 1.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.