Cum isi atrag cabanierii clientii la munte: carnaval, intrare gratuita pe partii, preturi constante

60529735

Proprietarii de cabane, vile sau pensiuni din Straja, Parâng şi Râuşor îşi atrag clienţii de sărbători cu preţuri la nivelul celor de anul trecut, iar ca bonus le organizează carnaval a doua zi din an sau le oferă intrare gratuită pe pârtia de schi.

În staţiunea Straja din munţii Vâlcan cu greu mai găseşti un loc de cazare pentru Revelion. Preţurile de anul trecut şi petrecerile la baza pârtiei au atras deja un număr mare de turişti care au platit deja în avans pentru zilele libere de Revelion.

Avem 60 de locuri de cazare şi toate sunt rezervate pentru zilele din apropierea Revelionului. Am păstrat preţurile de anul trecut la pachetele de patru sau cinci nopţi, respectiv cinci sau şase zile, de persoană, cazare în cameră dublă, cu masă inclusiv cea festivă, dar şi o petrecere surpiză, un carnaval care va fi organizat în a doua zi din 2012. Copiii de până la 10 ani au cazare gratuită şi anul acesta avem mai multe familii care au profitat de acesată ofertă”, a declarat administratorul vilei Alpin din Straja, Mihăiţă Dumitraşcu.

Potrivit acestuia, pentru zielele de Crăciun, tarifele sunt standard, mentinandu-se la nivelul de anul trecut. “Chiar dacă am avut parte de scumpiri care ne-au ridicat şi nouă costurile, am fost nevoiţi să păstrăm tarifele de anul trecut pentru a ne păstra clienţii. De Crăciun, camera dublă va costa 150 de lei, iar copiii sub 10 ani au cazare gratuită. Avem şi un pachet pentru cei care vor să stea la Straja mai multe zile. Pentru trei nopţi, adică patru zile, pachetul cu mesele incluse este de 500 de lei pentru o persoană. Deja peste 30 la sută avem rezervat de Revelion, iar clienţii sunt, culmea, din zona de Est a ţării. Vin de la mare la munte ca să înveţe să schieze pentru că în staţiunea Straja sunt pârtii pentru începători, pentru avansaţi, dar şi pentru cei care vor să se dea cu sania sau bobul”, a mai spus cabanierul.
Tot cu petreceri şi preţuri la nivelul celor de anul trecut şi-au atras clienţii şi Pensiunile Iris din munţii Retezat. “Avem două pensiuni cu 50 de locuri de cazare în total. Una este situată în zona Brădăţel şi cealaltă chiar în staţiunea Râuşor. De Revelion avem deja ocupate locurile, iar de Crăciun avem închis. Organizăm şi un carnaval a doua zi după Revelion pentru clienţi, iar pentru pachetul de trei nopţi de cazare şi patru zile efectiv de stat, cu masă inclusă şi două mese festive, au plătit 750 de lei de persoană”, a declarat administratorul Pensiunilor Iris, Roxana Răileanu.

Şi în staţiunea montană Parâng din masivul cu acelaşi nume, turiştii au început să facă rezervări pentru Revelion. Vila Parâng, care are propria pârtie de schi cu nocturnă, oferă intrare gratuită pe partie pentru toţi clienţii complexului. “Cei care au făcut deja rezervări au cinci nopţi de cazare, demipensiune şi masa de Revelion inclusă şi au plătit 1.000 de lei de persoană. Preţurile sunt aceleaşi de anul trecut şi unii dintre clienţi au decis să vină la noi tocmai din acest motiv. Pentru copiii de până la 14 ani se plăteşte jumătate din preţ”, a declarat administratorul Vilei Parâng, Marian Micleş.

Acesta a anunţat că turiştii vor avea parte de multe suprize, iar la dorinţa lor se pot organiza spectacole folclorice sau petreceri.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Lucrarile la tronsonul de autostrada Deva-Orastie risca sa fie intarziate. Afla de ce

Agentia de Mediu Hunedoara a cerut stoparea exploatarii de pământ de umplutura.

La 50 de ani de casnicie, si-au asternut viata pe hartie. Citeste o poveste de viata impresionanta

Primăria Hunedoara a organizat concursul „Poveste de viaţă”. Concurenţii, cupluri care au petrecut 50 de ani împreună, şi-au aşternut viaţa pe hârtie. Organizatorii au premiat cea mai impresionantă scrisoare, dar şi restul participanţilor.

Liber la sporturile de iarna! Afla care este starea partiilor in Straja, Parang si Rausor

Stratul de zăpadă în staţiunile montane din judeţul Hunedoara este cuprins între 10 şi 20 de centimetri.

 

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.