Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice. Ce riscă cei care nu o trimit la ANAF

61899911

Declaraţia Unică mai poate fi depusă până marţi, 31 iulie 2018, pe hârtie sau în format electronic, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

"Marţi, 31 iulie 2018 este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică. Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", a precizat MFP într-un comunicat remis AGERPRES.

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

"Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii", precizează MFP.

Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art. 336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat pe 23 iulie, la TVR1, că au fost depuse peste 602.000 de declaraţii unice, iar 30% în format online.

"Partea bună la declaraţia unică este că până la finalul zilei de ieri (luni n.r.) sunt peste 602.000 de declaraţii unice depuse, 30% online, ceea ce este o creştere fantastic de mare, pentru că era 5% la începutul anului. 31 iulie este termen final de depunere a declaraţiei unice, fie că e pe hârtie, fie că e online, după care toţi colegii mei de la ANAF vor introduce ei în spaţiul virtual ce s-a depus pe hârtie, dar acea persoană nu mai are reducerea de 5% dacă depune pe hârtie. Dacă depune online are o reducere de 5% la obligaţiile fiscale pentru acest an", a explicat Teodorovici.

Acesta a spus că până la 1 septembrie cei care au depus pe hârtie vor putea intra cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele introduse de ANAF, iar după această dată "toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
61869203
Ford își schimbă radical strategia pentru Europa. Ce modele noi intră pe piața europeană

Ford redirecţionează cheltuielile în Europa de la maşini la SUV-uri, crossover-uri şi vehicule comerciale, care sunt mai profitabile.

61900296
Londra își negociază viitorul cu Beijingul. Acord China-Marea Britanie, după Brexit

China şi Marea Britanie iau în considerare iniţierea de discuţii în vederea semnării unui acord de liber-schimb între cele două ţări după ieşirea Londrei din Uniunea Europeană.

61976599
Pufuleții românești ajung până în Noua Zeelandă. Producția internă a ajuns la 40 de mil. de €

Pufuleții sau mămăliguța la pungă se numără printre cele mai cerute mărfuri românești de export.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.