Raport: Locuințele devin tot mai inaccesibile pentru românii cu venituri medii. Prețurile au crescut cu 61% în ultimii 10 ani

62532267

Prețurile locuințelor continuă să crească rapid în marile orașe din Europa și la nivel global, cele mai mari scumpiri fiind în zonele urbane prospere. România urmează aceeași tendință, potrivit unui infografic publicat luni de Monitorul Social.

Astfel, Capitala şi alte mari oraşe din România se apropie de pragul critic al inaccesibilităţii pentru rezidenţii cu venituri medii.

Contextul european arată o dinamică explozivă a pieţei imobiliare, preţurile la locuinţe în UE crescând cu peste 50% între 2015 şi 2025, arată proiectul Fundaţiei Friedrich Ebert.

Conform unui comunicat de presă al organizaţiei, piaţa din România a înregistrat o creştere şi mai mare în această perioadă, de 61%, deşi este încă sub media UE ca preţ pe metru pătrat: Bucureşti: 1.797 euro/mp în 2022, Sofia: 1.635 euro/mp versus 2.110 euro/mp în Madrid şi peste 3.000 de euro/mp în Berlin sau Amsterdam.

Deşi cumpărarea unui apartament devine tot mai dificilă pentru românii din oraşele mari, unii comentatori afirmă că aceste creşteri majore ale preţurilor la imobiliare sunt compensate de creşterile salariale înregistrate în România în ultimii ani, se mai precizează în raport.

"În Bucureşti, un rezident cu salariul mediu poate cumpăra un metru pătrat rezidenţial în centrul oraşului cu echivalentul a 2,7 salarii lunare şi unul în afara centrului cu 1,5 salarii lunare medii. În Cluj-Napoca, situaţia este chiar mai dificilă, întrucât un metru pătrat în centru costă echivalentul a trei salarii lunare medii, iar în afara centrului 2,2 salarii. Pentru comparaţie, indicatorul cost/salariu pentru un metru pătrat în alte oraşe europene arată că în Berlin, Amsterdam sau Sofia un metru pătrat costă aproximativ 2,4 salarii lunare, în timp ce doar în Madrid, oraş foarte căutat de cumpărători străini, costul unui metru pătrat rezidenţial în centru este echivalentul a 3,2 salarii lunare, aproape similar cu Cluj-Napoca", susţin autorii studiului.

Costuri zilnice ridicate în România

Deşi aparent raportul preţ/venit este apropiat între oraşele mari din România şi restul Europei, există o diferenţă majoră care nu se reflectă în aceste cifre: povara costurilor zilnice de trai în România este mult mai ridicată raportat la venit, inclusiv faţă de alte state din Estul sau Sudul Europei, precum Grecia sau Bulgaria, se mai precizează în document.

Românii cheltuiesc aproximativ 31,3% din salariu doar pe alimente şi îmbrăcăminte, faţă de sub 20% în Europa Occidentală şi aproximativ 24% în Bulgaria.

Astfel, chiar dacă preţul unui apartament raportat la venit pare doar uşor mai mare decât în restul UE, spaţiul real de economisire pentru achiziţie este mult diminuat în marile oraşe din România.

„Această diferenţă face ca achiziţia unei locuinţe să fie semnificativ mai dificilă pentru rezidenţii români. Accesul greu la locuinţe noi rămâne o problemă majoră chiar şi în cele mai prospere oraşe din România: oferta limitată şi cererea ridicată menţin presiunea pe preţuri şi fac ca accesul la locuire decentă să fie şi mai dificil pentru tineri şi familiile cu venituri medii”, mai arată cercetarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62559665
Ministrul Energiei dă asigurări că aprovizionarea cu carburanţi este stabilă: Cantitățile scoase din rezervă sunt sub 5,5%

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă, luni seară, că aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti este stabilă şi continuă.

62564831
Primele rezultate la controalele din ANAF: Cinci funcționari, prinși că erau în paralel și „consultanți” ai unor firme

Conducerea ANAF a cerut controale în toate regionalele Fiscului din țară, după ce, în București, au fost descoperiți cinci funcționari aflați în conflict de interese.

62246846
Criză în Energie din cauza problemelor de aprovizionare cu țiței. România apelează la stocurile de urgență

Ministerul Energiei a declarat, prin ordin, situație de urgență „nivel de criză” în aprovizionarea cu țiței și a autorizat scoaterea a zeci de mii de tone de petrol și motorină din stocurile de urgență ale României.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.