Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu: Impactul bugetar pentru pensiile militare şi cele speciale este de 12 miliarde de lei

62301120
Inquam

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că impactul bugetar pentru pensiile militare şi cele speciale este în 2022 de 12 miliarde de lei. 

El a preciziat că dacă dă la o parte pensiile militare rămâne un miliard de lei şi în zona respectivă trebuie făcută acea reformă, potrivit News.ro.

Adrian Câciu a fost întrebat, sâmbătă, la o emisiune TV, dacă are o soluţie pentru tăierea pensiilor speciale.

“Eu nu o să mă pronunţ asupra acestui domeniu. Ştiu că s-a tot încercat şi sunt o serie de decizii ale Curţii Constituţionale şi până la urmă este o chestiune de decizie politică, dar ceea ce ştiu este că avem o reformă a pensiilor speciale. Din ce am înţeles de la domnul ministru al Muncii este gata proiectul, trebuie să îl punem în dezbatere publică, iar acolo se va urmări…. Nici în PNRR nu se cere tăierea pensiilor speciale, ci o reformă, o reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale, alte condiţii de pensionare”, a explicat Ministrul Finanţelor.


El a precizat că impactul bugetar pentru pensiile militarilor şi cele speciale este de 12 miliarde de lei în 2022.

“Cred că lucrurile astea vor fi rezolvate prin acest proiect. Impactul bugetar pentru pensiile speciale în 2022 este de 12 miliarde de lei. (…) Sintagma este, mă rog, pur politică sau pură de comunicare. Marea parte, de fapt, sunt pensiile militare, care nu au legătură cu pensiile speciale. Când am spus 12 miliarde, includ pensiile militare. Dacă dau pensiile militare jos şi alea încă o dată, nu au legătură cu pensii speciale, sunt nişte pensii care sunt stabilite şi prin tratate internaţionale şi sunt stabilite de Alexandru Ioan Cuza, pentru cine nu ştie, cred că au fost primele pensii din România înainte de sistemul de pensii pe model Bismark. Dacă le dau la o parte rămâne un miliard lei. Acolo trebuie vină această reformă cu care vine domnul ministru Budăi şi sunt convins că în zilele, săptămânile următoare lucrurile vor fi clarificate din perspectiva aceasta”, a menţionat Adrian Câciu.

El a fost întrebat dacă i se pare corect ca o persoană să iasă la pensie la 50 de ani sau să primească o pensie mai mare decât salariul.

“Nu mi se pare corect. Să stabilim pentru toată lumea acelaşi lucru. Mi se pare corect dacă suntem cetăţeni egali într-o ţară, să avem aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii”, a precizat ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă vorbeşte despre un sistem de contributivitate pentru toată lumea, Adrian Câciu a răspuns: “Eu aşa ştiu că este şi jalonul din PNRR. Există şi o ruptură când se va înţelege lucrul acesta de contributivitate, poţi să legiferezi pentru viitor. Trebuie să vezi ce faci cu trecutul. Avem un trecut în spate pe care nu poţi să îl restructurezi doar pentru faptul că ai o altă abordare. De aici încolo trebuie să faci în felul următor şi să te uiţi ce faci cu trecutul, astfel încât acest trecut să nu mai reprezinte o problemă pentru ţara ta”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62296948
Guvernul a aprobat salariul minim pe economie la 3.000 de lei, de la 1 ianuarie 2023

Executivul a aprobat joi Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, faţă de 2.550 lei în prezent.

62308736
Consumatorii români economisesc mai mult decât media europeană, raportat la anul trecut, arată rezultatele unui studiu

36% dintre consumatorii români (faţă de 32% media europeană), spun că economisesc mai mult decât o făceau în urmă cu 12 luni, pentru a se asigura că au rezerve financiare în cazul unei perturbări economice.

62290901
Plafonarea prețului energiei pentru firmele mari, decisă de guvernul din Cehia

Plafonarea prețului energiei pentru marile companii va fi introdusă de guvernul din Cehia până la sfârșitul anului. Este un ajutor pentru afacerile afectate de majorarea costurilor cu electricitatea şi gazele, a anunţat joi premierul Petr Fiala.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.