Cum să vă reduceți facturile la utilități cu până la 20%

×
Publicitate

Suntem ţară din Europa cu cele mai mari preţuri la curent şi gaze, raportate la venituri.

Aşa că cei de la Comisia Europeană au început la Bucureşti o campanie despre cum poţi să-ţi reduci facturile la utilităţi cu până la 20%. Una dintre recomandări ar fi să reducem timpul petrecut zilnic la duș cu 3 minute. Astfel, putem să economisim până-n 115 lei pe an, de persoană.

Experţii ne arată concret într-o caravană cum se poate face economie. De exemplu, la bucătărie aflăm că dacă reducem temperatura mașinii de spălat vase cu 20 de grade, costurile scad cu o treime.

Nu daţi frigiderul la nivel maxim ca să nu pierdeţi bani. Setați temperatură între 4 şi 6 °C și -18 °C în congelator. Sau mai simplu, termostatul ar trebui să stea pe poziţia 3. Primii curioşi spun că au aflat lucruri şi noi, dar ca multe sunt deja ştiute.

Câțiva copii de clasa a cincea s-au lipit imediat de panourile interactive. Recunosc că nu învaţ[ nimic despre economisire sau eficienta energetică la şcoală.

În mod paradoxal, România are cel mai mic consum de electricitate pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. S-ar zice că suntem eficienţi energetic din start, însă nu e chiar aşa pentru că autorităţile au avut grijă să avem în acelaşi timp şi cele mai mari facturi la electricitate şi energie din Uniunea Europeană.

Aşa că sfaturi ca "folosiţi becuri LED în locul celor clasice" sau "nu folosiţi aer condiţionat ci mai degrabă storuri şi obloane" sunt bine-venite.

Evident că şi una şi alta presupun nişte investiţii pe care o familie le-ar amortiza în doi-trei ani.

Zoltan Nagy-Bege, vice-președinte ANRE: "Mi-am propus ca atunci când se strică la mine în casă un bec tradiţional, incandescent, să-l schimb numai cu becuri pe LED. Ca să schimb de pe o zi pe alta toate becurile pe led, e o investiţie consistentă".

Baia este un alt loc în care puteţi economisi prin măsuri simple: un simplu aerator pentru apă, montat la chiuvetă, cadă şi duș, de exemplu, care costă în medie 8 lei, duce la o reducere de 15 lei pe lună la factură. Spălați hainele la 30° pentru a economisi până la 60 de lei pe an, susţine Comisia Europeană.

Dacă scoatem din priză aparatele pe care nu le folosim nu am mai irosi 180 de lei pe an. Caravana va sta în parcarea unui mall din Bucureşti până pe 1 mai şi pleacă apoi la Mioveni şi Craiova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61955695
Iohannis încearcă să facă pace între Guvern şi BNR. Între timp, ROBOR continuă să crească

În disputa dintre Guvern şi Banca Naţională, preşedintele discuta, pe rând, cu cele două părţi. Plecată în Israel, Viorica Dăncilă nu a fost prezenta miercuri la Cotroceni, unde Klaus Iohannis l-a invitat pe guvernatorul Mugur Isărescu.

61875944
Lovitura dată de Carrefour, în lupta cu Amazon. Ce a anunțat retailerul francez

Este cea mai recentă alianţă din industria supermarketurilor din Franţa, afectată de intrarea gigantului american Amazon, în 2017.

61952622
Teodorovici: Premierul va discuta cu guvernatorul BNR pe tema creșterii indicelui ROBOR

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, că va avea loc o întâlnire, săptămâna viitoare, între premierul Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, privind creștere indicelui robor la 3 luni.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.