ANAF începe controale masive pentru verificarea averilor românilor. Au fost descoperite 20 de miliarde de euro neimpozitate

62261082
Agerpres

ANAF va începe de la 1 iulie operațiune uriașă de verificare a sursei averilor fiecărei persoane. Sunt peste 560.000 de români care au avut venituri neimpozitate de 20 miliarde de euro în perioada 2016-2019, potrivit șefului instituției, Lucian Heiuș.

„Am dat o sarcină Direcției Generale de Control Venituri Persoane Fizice să-mi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc, am constatat cu stupoare și cu revoltă că 561.000 de persoane au acumulat între 2016-2019 (anul 2020 în finalizăm în septembrie, iar 2021 la sfârșitul anului) o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro”, a spus Heiuș vineri, într-o conferință de presă.

ANAF a descoperit aceste sume după ce a urmărit ce bunuri a achiziționat fiecare persoană în parte, cum au evoluat sumele în conturile bancare, cu ce sume și-au creditat propriile societăți și cu ce sume și-au majorat capitalurile la societățile pe care le dețin.

 

„Legea spune că dacă există o diferență de 10% dintre venitul estimat și cel declarat, dar nu mai puțin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanță la declarare. Există deja un risc în acest domeniu. 20 de miliarde de euro în 4 ani la 560.000 de oameni. Nu se mai poate continua în acest mod. Fiscul din România trebuie să facă ceea ce face tot Fiscul din lume. Trebuie să controlăm și să verificăm veniturile și modul de dobândire de la persoanele fizice”, a mai spus Lucian Heiuș.

Șeful ANAF a anunțat că va trimite în fiecare lună cel puțin 70 de echipe de control să verifice averile persoanelor fizice. „Ne vom duce spre aceste 560.000 de persoane”, a spus Heiuș.

Acesta a precizat că în ultimii ani s-au făcut controale „într-un ritm foarte timid”, rezultând doar 650 de decizii de impunere în ultimii 10 ani. „Media este de 100.000 euro sumă care se impozitează”, a spus el.

"Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente", a mai spus Heiuș.

Sunt în total 104 miliarde lei, venituri neimpozitate descoperite de ANAF la cele 561.000 de persoane. Cum se împart aceste sume pe zone:

► Regiunea Brașov: 11,3 miliarde lei

► București: 29,9 miliarde lei

► Cluj: 14,3 miliarde lei

► Craiova: 6,3 miliarde lei

► Galați: 12,4 miliarde lei

► Iași: 12,5 miliarde lei

► Ploiești: 19,4 miliarde lei

► Timișoara: 8,4 miliarde lei

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
NYT: România are oportunitatea de a deveni o putere energetică în Europa

România are șansa de a deveni o forță în Europa în domeniul Energiei, arată o analiză a New York Times, care arată că țara noastră are resursele necesare pentru a ajuta Europa să rupă depedența de energia rusească.

Se apropie o furtună economică globală? Care sunt principalele semne din piață și ce previziuni au specialiștii

O posibilă furtună economică pe mai multe continente este prevestită de evenimente economice recente înregistrate atât în Europa cânt și în America, informează analistul XTB Claudiu Cazacu.

Românii cu salarii reduse ar putea beneficia de taxe mai mici. Măsura ar urma să se aplice din 2023

Românii care au salarii de cel mult 4.500 de lei brut – adică primesc în mână mai puțin de 2.600 de lei - ar urma să beneficieze de anumite deduceri fiscale.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.