Panică la Timişoara!

60139715

Zeci de oameni s-au trezit din somn, înecaţi cu fum, după ce terasa unui bar de la parterul clădirii în care locuiau a fost mistuită de flăcari.

Câţiva tineri au încercat să stingă incendiul, iar unul dintre ei a ajuns la spital intoxicat.

Terasa a ars în câteva minute. Era împrejmuită cu stuf, iar flăcările care au izbucnit au fost foarte puternice. Singurul angajat al terasei prezent la acea oră era paznicul, care a sărit imediat să stingă incendiul. Au venit să-l ajute şi câţiva tineri care stăteau într-un parc din apropiere. Cu toţii au pus mâna pe găleţi şi au încercat să ţină focul sub control. Unul dintre ei a inhalat fum şi a a avut nevoie de ajutorul medicilor ca să îşi revină.

Între timp, două echipaje de pompieri au stins incendiul, care ameninţa să se extindă la primul etaj al blocului şi în interiorul barului. Pompierii spun că focul a izbucnit, cel mai probabil, de la o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
60139651
Mare tărăboi la Mogoşoaia! Rromi vs. poliţişti
Două familii de rromi s-au luat la ceartă în mijlocul străzii. În momentul în care poliţia comunitară a vrut să aplaneze conflictul, mânia protestatarilor s-a îndreptat către oamenii legii.
60139652
S-a urcat beat la volan şi a lovit două maşini chiar sub ochii poliţiştilor
La Târgu Jiu, un şofer băut, prins după ce a lovit două maşini parcate, nu a vrut nici să sufle în etilotest şi nici nu s-a lăsat dus la secţie cu una cu două.
60139653
Incendiu la Moeciu de Sus. O fetiţă era să ardă de vie
11 persoane, printre care patru copii, au rămas pe drumuri.